S******* J******* D* U************** C** N*** S****** -**** R****** L****
ReclamantF***** F*****
PârâtAdmite în parte cererea de valoare redusă astfel cum a fost modificată, formulată de reclamantul Spitalul Jude?ean de Urgen?ă „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, în contradictoriu cu pârâtul F***** F*****. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 1094 lei, cu titlu de debit principal. Respinge cererea, în rest, ca neîntemeiată. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune, sub sanc?iunea nulită?ii, la Judecătoria Suceava. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) Cod procedură civilă, astăzi, data de 15.02.2021.
Hotarare 492/2021 din 15.02.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 15.02.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 11.02.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.02.2021