R** V*****
ReclamantC**** V*****
PârâtAdmite excepţia netimbrării, invocată de instanţă, din oficiu. Anulează, ca netimbrată, acţiunea civilă formulată de reclamantul ...în contradictoriu cu pârâtul ..., având ca obiect pretenţii. Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi, 03.03.2021.
Hotarare 747/2021 din 03.03.2021Anulează în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul ..., în ceea ce priveşte capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata dobânzii şi a comisioanelor, pentru neîndeplinirea obligaţiilor puse în vedere de către instanţă. Cu drept pentru reclamant de a formula cerere de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei astăzi, 28.10.2020.
Hotararecameraconsiliu1061/2020 din 28.10.2020Admite excepţia nelegalei compuneri a completului de judecată, invocată de instanţă din oficiu. Trimite dosarul Preşedintelui Secţiei civile în vederea repartizării aleatorii, cu omiterea completurilor C1 Stag, C2 Stag şi C4Stag. Fără cale de atac. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei, astăzi, 25.09.2020.
Incheiere abtinere din 25.09.2020