G**** Z*****
InculpatÎn temeiul art.396 alin. 1, alin. 2, alin. 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul G**** Z***** (date personale), - pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. 1 Cod penal (fapta din 25.07.2019) la pedeapsa de 1 an închisoare; - pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea vehicul unui neînmatriculat, prev. de art. 334 alin. 1 Cod penal (fapta din 25.07.2019) la pedeapsa de 9 luni închisoare; În temeiul art. 38 alin. 1 Cod penal, constată că cele două infracţiuni sunt concurente. În temeiul art. 39 alin.1 lit. b Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare, la care adaugă un spor de 3 luni (reprezentând 1/3 din pedeapsa de 9 luni închisoare), urmând ca inculpatul să execute o pedeapsă rezultantă de 1 an şi 3 luni închisoare. În baza art. 91 alin. 1 Cod penal, suspendă sub supraveghere executarea pedepsei de 1 an şi 3 luni închisoare, pe durata termenului de supraveghere de 2 ani stabilit conform art. 92 alin. 1 Cod penal. În baza art. 93 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere condamnatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Harghita, la datele fixate de către acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului său de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin.2 Cod penal, impune inculpatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin.3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, condamnatul va presta 60 zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii la Primăria com. Avrămeşti sau Primăria oraşului Cristuru Secuiesc. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 alin. 1 şi alin. 4 Cod penal. În temeiul art. 274 alin. 1 Cod procedură penală oblige inculpatul la plata sumei de 750 lei reprezentând cheltuieli judiciare (din care 150 lei în faza de urmărire penală, 600 lei – camera preliminară şi fond). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 22.02.2021.
Hotarare 82/2021 din 22.02.2021Amână pronunţarea la 22 februarie 2021
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.02.2021acordă un termen pentru asigurarea prezenţei unui interpret
Incheiere de sedinta din 01.02.2021dispune citarea inculpatului cu mandat de aducere
Incheiere de sedinta din 14.12.2020Acordă inculpatului un termen pentru angajarea unui avocat
Incheiere de sedinta din 23.11.2020dispune citarea inculpatului şi prin mandat de aducere
Incheiere de sedinta din 19.10.2020