H***** A********
ReclamantC*** J******** D* P***** S******
PârâtRespinge cererea ca fiind rămasă fără obiect. Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Arhiva secţiei I civilă a Tribunalului Suceava. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei în condiţiile art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă, astăzi, data de 03.11.2020.
Hotarare 1083/2020 din 03.11.2020Se va emite o adresă intimatei pentru a depune la dosar dovada comunicării către contestator a deciziei nr. R/206225 din 08.05.2019. Amână judecarea cauzei pentru data de 03 noiembrie 2020, ora 9,00, pentru când părţile au termen în cunoştinţă.
Incheiere de sedinta din 22.09.2020Încuviinţează pentru părţi proba cu înscrisurile depuse la dosar, considerând-o ca fiind utilă şi pertinentă, ce poate conduce la justa soluţionare a cauzei. Pune în vedere reprezentantului intimatei să depună la dosar, în două exemplare, plângerea penală adresată Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, pentru a fi comunicat un exemplar şi apărătorului contestatorului. Se va emite o adresă către Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava pentru a ne comunica stadiul cercetărilor din dosarul 2278/P/2019. Amână judecarea cauzei pentru data de 22 septembrie 2020, ora 9,00, pentru când părţile au termen în cunoştinţă.
Incheiere de sedinta din 30.06.2020