P**** A*****
Inculpat InculpatÎn temeiul art. 208 rap.la art.362 C.proc.pen menţine măsura controlului judiciar luată faţă de inculpatul P A, În baza art 215 al.1 C.p.p pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul P A trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la organele judiciare ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată organul judiciar în faţă căruia se află cauză cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la IPJ Argeş –Serviciul de Investigaţii Criminale- Biroul de Supravegheri Judiciare, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat. iar în baza art. 215 al. 2 C.p.p să nu se apropie de persoanele vătămate V V, V G, V C G şi C C D şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect pe nicio cale şi să nu depăşească limita teritorială a jud. Argeş decât cu încuviinţarea organului judiciar care a dispus măsura. Desemnează ca organ de supraveghere IPJ Argeş- Serviciul de Investigaţii Criminale-Biroul Supravegheri Judiciare. În baza art. 215 al. 3 C.p.p., atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor ce îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. Cheltuielile judiciare avansate în cauză rămân în baza art.275 C.pr.pen în sarcina statului iar onorariul avocatului din oficiu va fi plătit din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie in 48 de ore. Pronunţată în şedinţă publică din data de 27.01.2021.
Incheiere finala dezinvestire din 27.01.2021