C********* S****
InculpatI***** I**
InculpatB*** P****
Parte vătămatăC**** C********
Parte civilăC**** V***** G*****
Parte civilăCondamnă pe inculpatul C.S la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt prev. de art. 228 al.1 C.p. cu reţinerea art. 396 al.10 C.p.p. cu executare în condiţiile art. 60 C.p În baza art. 67 al.1 C.p. aplică pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 66 al. 1 lit.a,b C.p. respectiv: -dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, -dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani. În baza art. 65 C.p. aplică pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a,b C.p., a căror exercitare a fost interzisă de instanţă ca pedeapsă complementară. În baza art. 399 al.1 C.p.p. revocă măsura preventivă a controlului judiciar. Potrivit art. 399 al. 4 C.p.p. dispoziţia de revocare a măsurii preventive este executorie. În baza art. 72 al.1 C.p. deduce din pedeapsa aplicată perioada reţinerii de 24 de ore de la 22.06.2020 la 23.06.2020. Condamnă pe inculpatul I.I la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la furt prev. de art. 48 C.p rap. la 228 al.1 C.p. cu reţinerea art. 396 al.10 C.p.p. cu executare în condiţiile art. 60 C.p În baza art. 67 al.1 C.p. aplică pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 66 al. 1 lit.a,b C.p. respectiv: -dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, -dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani. În baza art. 65 C.p. aplică pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a,b C.p., a căror exercitare a fost interzisă de instanţă ca pedeapsă complementară. În baza art. 399 al.1 C.p.p. revocă măsura preventivă a controlului judiciar. Potrivit art. 399 al. 4 C.p.p. dispoziţia de revocare a măsurii preventive este executorie. În baza art. 72 al.1 C.p. deduce din pedeapsa aplicată perioada reţinerii de 24 de ore de la 22.06.2020 la 23.06.2020. În baza art. 397 C.p.p. admite acţiunea civilă a părţii civile C.C şi obligă pe inculpaţii C.S şi I.I, în solidar, la plata sumei de 1.000 lei daune materiale. Ia act că partea civilă C.V.G a renunţat la pretenţiile civile. În baza art. 274 C.p.p., obligă pe inculpaţi să plătească fiecare câte 1.500 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat, din care câte 1.000 lei reprezintă cheltuieli efectuate în cursul urmăririi penale iar onorariul stabilit pentru apărătorul desemnat din oficiu în baza împuternicirii avocaţiale nr 1.724/2020 în cuantum de 832 lei (cameră preliminară +fond) se achită din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică de la 02 Februarie 2021.
Hotarare 155/2021 din 02.02.2021În temeiul art. 391 al.1 C.p.p. rămâne în pronunţare până la data de 02.02.2021. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică din data de 26 Ianuarie 2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 26.01.2021Încuviinţează cererea formulată de numita C.C şi dispune introducerea în cauză a acesteia în calitate de parte civilă . Citează partea civilă C.C. Reia procedura de citare cu inculpatul C.S la locul de detenţie, cu menţiunea că judecata se va efectua prin videoconferinţă. Amână judecarea cauzei la data de 26.01.2021. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 05.01.2021.
Incheiere de sedinta din 05.01.2021Introducerea în cauză în calitate de parte civilă a numitului C.V.G Pune în vedere apărătorului părţii civile ca partea civilă să facă dovada faptului că mama sa a renunţat la moştenire precum şi a faptului că nu mai sunt alţi moştenitori ai persoanei vătămate, , urmând să menţioneze la viitorul termen dacă a formulat acţiune civilă în nume propriu sau în calitate de moştenitor, în raport de cererea depusă anterior la dosar. Reia procedura de citare cu inculpatul C********* S**** la locul de detenţie, cu menţiunea că judecata se va efectua prin videoconferinţă. Amână judecarea cauzei la data de 05.01.2021. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 15 Decembrie 2020.
Incheiere de sedinta din 15.12.2020