C******** P******
InculpatCondamnă inculpatul C******** P******, la o pedeapsă de 8 (opt) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere prevăzută şi sancţionată de art. 335 alin. 1 C.pen., cu aplicarea art. 38 alin. 2 C.pen., art. 349 alin. 2, art. 374 alin. 4, art. 375 şi art. 396 alin. 10 C.pr.pen. Condamnă inculpatul C******** P******, la o pedeapsă de 8 (opt) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prevăzută şi sancţionată de art.336 alin.1 C.pen., cu aplicarea art. 38 alin. 2 C.pen., art. 349 alin. 2, art. 374 alin. 4, art. 375 şi art. 396 alin. 10 C.pr.pen. În baza art.38 alin.2 C.pen. rap. la art.39 alin.1 lit. b C.pen. contopeşte pedepsele aplicate în prezenta cauză şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 8 (opt) luni închisoare la care adaugă un spor obligatoriu de 2 (două) luni şi 20 (două zeci) de zile închisoare, reprezentând 1/3 din cealaltă pedeapsă aplicată, urmând ca, în final, inculpatul C******** P******, să execute o pedeapsă rezultantă de 10 (zece) luni şi 20 (două zeci) zile închisoare. În baza art. 91 C.pen. dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei. În temeiul art. 92 C.pen. stabileşte un termen de supraveghere de 2 (doi) ani, care începe să curgă de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 93 alin. 1 C.pen. obligă inculpatul la respectarea, pe durata termenului de supraveghere, a următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune Suceava, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art.93 alin.2 C.pen., pe durata termenului de supraveghere inculpatul are obligaţia să frecventeze unul dintre programele de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate apreciat ca adecvat de către Serviciul de Probaţiune Suceava. În temeiul art. 93 alin. 3 C. pen. stabileşte ca inculpatul C******** P******, să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o durată de 80 de zile. În temeiul art. 404 alin. 2 C. pr. pen. obligaţia de a executa muncă neremunerată în folosul comunităţii se va executa la DGASPC Suceava sau la Primăria Comunei Zvoriştea, jud. Suceava programul de executare al acestei activităţi urmând sa fie stabilit de către Serviciul de probaţiune Suceava. În temeiul art. 404 alin. 2 C. pr. pen. cu referire la art. 91 alin. 4 C. pen. şi art. 96 C. pen., atrage atenţia inculpatului C******** P****** că, în cazul în care pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea - credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege, precum şi că, în cazul în care pe parcursul termenului de supraveghere săvârşeşte o nouă infracţiune, instanţa va revoca suspendarea şi va dispune executarea pedepsei. În baza art. 398 C.pr.pen. raportat la art. 272 C.pr.pen. şi art. 274 alin. 1 teza I C.pr.pen obligă inculpatul C******** P****** la plata către stat a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 400 lei din cursul urmăririi penale. Cu drept de apel, în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 23.06.2021.
Hotarare 451/2021 din 23.06.2021Stabileşte pronunţarea la data de 23.06.2021. Pronunţată în şedinţa din 25.05.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 25.05.2021Stabileşte pronunţarea la data de 25.05.2021. Pronunţată în şedinţa din data de 10.05.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.05.2021