H****** C*****
InculpatN***** I***** D****
Parte civilăÎn baza art. 345 alin. 1, art. 346 alin. 2 Cod procedură penală, respinge cererile şi excepţiile cu privire la legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, formulate de inculpatul H****** C*****, cu privire la legalitatea administrării probelor şi legalitatea efectuării actelor de urmărire penală. În baza art. 346 alin. 2 Cod procedură penală, constată legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în dosarul nr. 69/P/2020 al Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad şi dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul H****** C***** trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de pentru săvârşirea infracţiunii de omor, prevăzută de art. 188 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 75 alin. 1 lit. a Cod penal. În baza art. 272 Cod procedură penală, va dispune plata sumei de 627 lei, reprezentând onorariu pentru avocat din oficiu, din contul Ministerului Justiţiei în contul Baroului Arad. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 01 iulie 2020.
Incheiere finala dezinvestire 171/2020 din 01.07.2020