S********* N******** A F******* O******* D** R******
ReclamantA******** F******* O******* - A************ B******* Ş* V******
PârâtRespinge excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, invocată de către pârâtă, ca neîntemeiată. Respinge cererea reclamantei privind dizolvarea pârâtei, ca nefondată. Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. Cu apel în termen de 5 zile de la comunicare pentru cei care au fost prezenţi şi de la comunicare pentru cei care au lipsit. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin intermediul grefei instanţei la 16.10.2020.
Incheiere finala dezinvestire FN din 16.10.2020Având nevoie de timp pentru deliberare, amână pronunţarea la data de 16.10.2020. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin intermediul grefei instanţei, la 09.10.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.10.2020Amână judecarea cauzei la data de 09.10.2020, ora 10:00. Emiterea unei adrese către Judecătoria Buzău pentru a comunica instanţei copia dosarului nr.8613/200/2019.
Incheiere de sedinta din 11.09.2020Acordă termen cauzei pentru lipsa dosarului de fond. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei la 24.07.2020.
Incheiere de sedinta din 24.07.2020Amână judecarea cauzei la data de 24.07.2020, ora.09.00, pentru ca apărătorul reclamantei să ia cunoştinţă de întâmpinarea şi înscrisurile ce i-au fost comunicate în şedinţă publică.
Incheiere de sedinta din 12.06.2020