C****** E****
ReclamantC***** D* A*** I***
PârâtT********* I***
PârâtM********* J********
PârâtM********* F********* P******
PârâtAdmite cererea. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în considerentele şi dispozitivul sentinţei civile nr. 556/25.09.2019 în sensul că se va menţiona că suma la care pârâtul este obligat la restituire reprezentând impozit şi contribuţii individuale este de 1060 lei şi nu 2489 lei, cum din eroare s-a trecut. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Bacău. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 19.02.2020.
Incheiere finala dezinvestire din 19.02.2020Având în vedere Hotărârea Adunării Generale a judecătorilor din cadrul Tribunalului Bacău din data de 21.01.2020 prin care s-a hotărât ca formă de protest suspendarea activităţii de judecată pe durată nedeterminată, urmând a fi judecate numai cauzele cu caracter urgent, amână judecata cauzei la data de 19.02.2020
Incheiere de sedinta din 29.01.2020