Dosar 89/40/2020/a1 din 16.01.2020

măsuri şi excepţii dispuse de judecătorul de cameră preliminară


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 89/40/2020/a1
Data dosar:
16.01.2020
Instanta:
Tribunalul Botoșani
Departament:
Secţia penală
Obiect:
măsuri şi excepţii dispuse de judecătorul de cameră preliminară
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 15.09.2020 la ora 12:00

    Complet: PCPJ1
  • admite cererea

    Constată că prin ordonanţa din 16.07.2020 dată în dosarul nr. 130/P/2018 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Suceava a fost remediată neregularitatea actului de sesizare a instanţei, constatată prin încheierea judecătorului de cameră preliminară din 3 iulie 2020. În baza art. 346 alin. 1 Cod procedură penală, constată legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în cauza privind pe inculpaţii A********* I**** şi Cooperativa Agricola ZOMINA FERM Săveni prin mandatar desemnat în conformitate cu prevederile art. 491 alin.2 Cod procedură penală, MAGA Gheorghe , trimişi în judecată prin rechizitoriul nr. 130/P/2018 din 14 ianuarie 2020 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Suceava pentru săvârşirea infrac?iunii de folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în formă continuată, faptă prev. şi ped. de art. 181 alin.1 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 35 (1) Cod penal. Dispune începerea judecăţii. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 15 septembrie 2020.

    Incheierefinalacamerapreliminara222/2020 din 15.09.2020
  • Sedinta din data de 28.07.2020 la ora 12:00

    Complet: PCPJ1
  • Amână cauza

    Pentru ca inculpaţii să ia la cunoştinţă despre con?inutul ordonan?ei procurorului prin care s-a dispus remedierea neregularită?ilor constatate în actul de sesizare,

    Incheiere camera preliminara din 28.07.2020
  • Sedinta din data de 03.07.2020 la ora 08:30

    Complet: PCPJ1
  • Amână cauza

    Respinge excepţia nelegalităţii administrării probelor ca urmare a încălcării principiilor loialităţii şi egalităţii de arme, formulată de inculpaţii A********* I**** şi Cooperativa Agricola Zomina Ferm Săveni prin mandatar Maga Gheorghe, prin apărător ales avocat Ghercă Daniel. Admite excepţia neregularităţii actului de sesizare a instanţei. Constată neregularitatea rechizitoriului nr. 130/P/2018 emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Suceava în ceea ce priveşte descrierea faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor şi corelarea situaţiei de fapt cu dispoziţiile de drept material incidente în speţă. Dispune comunicarea prezentei încheieri Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Suceava în vederea remedierii neregularităţilor constatate, urmând ca în termen de 5 zile de la comunicare procurorul să comunice judecătorului de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei. Stabileşte termen cu citarea părţilor la data de 28 iulie 2020. Cu drept de contestaţie odată cu comunicarea încheierii finale de cameră preliminară. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu din 3 iulie 2020.

    Incheiere camera preliminara din 03.07.2020
  • Sedinta din data de 23.06.2020 la ora 12:00

    Complet: PCPJ1
  • Amână cauza

    Stabileşte pronunţarea asupra cererilor şi excepţiilor formulate de inculpaţii A********* I**** şi C********** A******* Z***** F*** S***** cât şi asupra sesizării privind constatarea legalităţii sesizării instanţei în cauza privind pe inculpaţii A********* I**** şi Cooperativa Agricola Zomina Ferm Săveni trimişi în judecată prin rechizitoriul nr.130/P/2018 din 14.01.2020 al DNA Serviciul Teritorial Suceava pentru săvârşirea infrac?iunii de infracţiunii de folosirea şi prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, având ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele ei, în formă continuată, faptă prev. şi ped. de art. 181 alin.1 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 35 (1) Cod penal pentru data de 3 iulie 2020. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 23 iunie 2020.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.06.2020

Flux dosar


Actualizare GRPD