Ţ******* P************
InculpatE**** B*******
Parte vătămatăÎn baza art. 346 alin. 1 C.P.P., se constată competenţa funcţională, materială şi teritorială a instanţei, legalitatea şi regularitatea actului de sesizare- rechizitoriul cu nr.1195/P/2018 emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Pucioasa, a administrării probelor, precum şi legalitatea efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii privind pe inculpatul ŢUŢUIANU PETRUŢ EDUARD, pentru săvârşirea, infracţiunilor de înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzute de art. 244 alin.1 C.p. şi art.322 alin.1 C.p., cu aplicarea art. 38, alin. 1 C.p., constând în aceea că, în perioada ianuarie-septembrie 2017, a înşelat persoana vătămată, E**** B*******, sub pretextul executării unei scări din lemn, obţinând fără drept, pentru sine, suma de 5500 de euro, iar, pentru a inspira încredere victimei şi a o induce în eroare, a întocmit şi folosit două înscrisuri sub semnătură privată false, respectiv contractul nr.25/28.04.2017 şi factura seria BI, nr. 03/28.04.2017. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii. Pronunţată în şedinţa din camera de consiliu azi, 19.06.2020.
Incheierefinalacamerapreliminara din 19.06.2020