Dosar 9002/315/2020/a1 din 12.11.2020

falsul în declaraţii (art.326 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 9002/315/2020/a1
Data dosar:
12.11.2020
Instanta:
Judecătoria Târgoviște
Departament:
.
Obiect:
falsul în declaraţii (art.326 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 22.12.2020 la ora 11:00

    Complet: C4-penal
  • Soluţionare

    În baza art. 346 alin. 1 din Codul de procedură penală constată competenţa materială şi teritorială, legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în dosarul nr. 242/P/2017 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, privind pe inculpatul SA, trimis în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals în declaraţii, prev. de art. 326 C.pen.. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul SOARE ADRIAN. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea prezentei încheieri. Contestaţia se depune la Judecătoria Târgovişte. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 22 decembrie 2020.

    Incheiere finala dezinvestire din 22.12.2020

Flux dosar


Actualizare GRPD