D******* D* A******** S******
ApelantM******** - G***** R***
IntimatRespinge apelul formulat de apelanta D******* D* A******** S******, în contradictoriu cu intimatul M. G. R., împotriva sentinţei civile nr. 6326/2019, pronunţată de Judecătoria Baia Mare, în dosar nr. 9033/182/2018, ca neîntemeiat. Cu drept de recurs la Curtea de Apel Cluj în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a fi depusă la Tribunalul Maramureş. Pronunţată azi, 28 mai 2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Hotarare 196/2020 din 28.05.2020Amână pronunţarea soluţiei la data de 28.05.2020 şi stabileşte că pronunţarea va avea loc prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.05.2020În temeiul prevederilor art. 230 Cod procedură civilă, preschimbă din oficiu termenul de judecată stabilit la data de 26.03.2020 în dosarul nr.9033/182/2018 pentru data de 21.05.2020. Părţile vor fi citate de îndată pentru noul termen fixat la data de 21.05.2020, ORA 10.30. Pronunţată azi 13.03.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere de sedinta din 13.03.2020