E******* J*********** T******* C*****
PetentI***** D*** F****** A* - L* I***** R****** S* P*** A** A********* E****
CreditorP******* A**
DebitorRespinge ca neîntemeiată cererea formulată de creditoarea INTRUM DEBT FINANCE AG, prin executor judecătoresc TURLEANU CORNEL, având ca obiect încuviinţarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de Contractul de credit nr. 108886474/01.04.2017 încheiat cu Provident Financial Romania IFN SA, împotriva debitoarei P******* A**. Cu drept de apel pentru creditoare în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Suceava, sub sancţiunea nulităţii. Dată în camera de consiliu. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, data de 13.01.2021.
Incheiere de executare silita din 13.01.2021Amână judecarea cauzei la data de 13.01.2021. Se va reveni cu adresă către creditoarea Intrum Debt Finance AG, prin executorul judecătoresc Turleanu Cornel, prin care i se va pune în vedere ca, până la termenul de judecată stabilit, să depună dovada înscrierii titlului executoriu în Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară. Dată în camera de consiliu. Pronunţată prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor de către grefa instan?ei, astăzi, 25.11.2020.
Incheiere de sedinta din 25.11.2020Amână judecarea cauzei la data de 25.11.2020. Se va emite adresă către creditoarea Intrum Debt Finance AG, prin executorul judecătoresc Turleanu Cornel, prin care i se va pune în vedere ca, până la termenul de judecată stabilit, să depună dovada înregistrării titlului executoriu în Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară. Dată în camera de consiliu. Pronunţată prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor de către grefa instan?ei, astăzi, 30.10.2020.
Incheiere de sedinta din 30.10.2020