C***** M*****
InculpatÎn baza art. 346 alin. 1 C. proc. pen. constată competenţa materială, teritorială şi personală a instanţei, a administrării probelor, a efectuării actelor de urmărire penală precum şi legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 1756/P/2020 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin privind pe inculpatul C***** M*****, trimis în judecată pentru săvârşirea a trei infracţiuni prev. de art. 32 din Legea 217/2003 rap. la art. 23 alin. 1 lit. a şi d din Legea 217/2003 şi a două infracţiuni prev. de art. 206 alin. 1 cod penal, cu aplicarea art. 38 alin. 1 cod penal. Dispune începerea judecăţii cauzei în cauza privind acţiunea penală exercitată împotriva inculpatului C***** M*****. În baza art. 346 alin. 1 C.p.p. Încheierea se comunică părţilor. În baza art. 275 alin. 6 C.p.p. Suma de 627 lei, reprezentând onorariul pentru avocat Andrei Mititelu, apărător desemnat din oficiu potrivit delegaţiei nr. 1537 eliberată de Baroul Mehedinţi la data de 16.10.2020, să fie avansată din fondurile Ministerului Justiţiei Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, azi 26 noiembrie 2020, la sediul Judecătoriei Drobeta Tr. Severin.
Incheiere finala dezinvestire 1219/2020 din 26.11.2020