N******** I**
Apelant ReclamantS* V****** E***** S**
Intimat PârâtAmână judecarea cauzei la data de 31 ianuarie 2023, complet C5 apel, sala 2, pentru când părţile au termenul de judecată în cunoştinţă. Se va emite adresă către Primăria comunei căreia îi aparţine localitatea Hinţeşti pentru a comunica dacă în perioada 2015-2016 a efectuat lucrări de canalizare, pentru care s-au asigurat muncitori aduşi din altă localitate de către societatea intimată pârâtă. Totodată, va prezenta detalii legate de contractul de transport şi plata serviciilor către S.C. Viliana Expres SRL. În cazul în care nu a efectuat direct asemenea lucrări să comunice datele de identificare ale persoanei juridice sau fizice cu care a încheiat contractul de efectuare a lucrărilor de canalizare şi în ce temei au făcut decontările, respectiv o situaţie a autovehiculelor şi a şoferilor, în măsura în care deţin astfel de evidenţe. În măsura în care Primăria comunei căreia îi aparţine localitatea Hinţeşti va depune relaţii în sensul că nu au avut un contract încheiat pentru lucrări de canalizare în perioada în litigiu şi se va comunica numele persoanei juridice sau a concesionarului lucrării, se va formula la momentul primirii acestui răspuns cerere de comunicare a aceloraşi date către persoana contractantă. Se va emite adresă către intimata pârâtă pentru a prezenta, pentru perioada în litigiu, registrele în care erau menţionate cursele efectuate de către reclamant, în extras certificat pentru conformitate precum şi licenţele de transport în direcţia comunei Hinţeşti, pentru a se verifica programul pentru care a fost autorizată. Totodată, va pune în vedere S.C. Viliana Expres SRL să depună la dosar foile de transport aferente traseului deservit de reclamant, având în vedere că potrivit copiilor de pe unele dintre acestea, prezentate de reclamant, există menţiunea Prundu-Hinţeşti-retur. Se va emite adresă către societatea destinatară Leoni, pentru a comunica copii ale registrelor din perioada în litigiu, certificate pentru conformitate cu originalul, în care să fie evidenţiate transporturile efectuate de către reclamant, respectiv ale decontărilor transporturilor efectuate către angajatorul acestuia. După completarea probatoriului în acest sens, urmează a se reveni la expert, în principal ca acesta să stabilească timpul de lucru în care salariatul s-a aflat la dispoziţia angajatorului, respectiv şi timpul de lucru necesar pregătirii maşinii pentru cursă, al ajungerii la prima staţie de la care începe cursa, urcării şi coborârii salariaţilor din vehicule, întrucât expertul a calculat strict durata unei curse, să aplice variabilele necesare nivelului de trafic în funcţie de orele la care se efectuau aceste transporturi de muncitori şi numărul de staţii necesare preluării, respectiv coborârii salariaţilor de la Leoni, pe întregul traseu, ţinând cont şi de evidenţa orelor înscrisă de societatea Leoni în registrele sale, potrivit cărora se făcea decontarea transporturilor către intimata pârâtă. Va pune în vedere apelantului reclamant să identifice doi martori, colegi, conducători auto în perioada în care au lucrat împreună, care să confirme efectuarea curselor către Hinţeşti şi să depună la dosar, în maxim 3 săptămâni de la data încuviinţării, lista cu numele şi adresa martorilor propuşi, pentru a fi citaţi, în caz contrar, urmând a-i prezenta personal la termenul de judecată ce se va încuviinţa. De asemenea, va pune în vedere apelantului să prezinte date despre unităţile şcolare pentru care pretinde că a efectuat transporturi şi eventuale relaţii din partea acestora din care să rezulte existenţa contractelor de transport, zilele şi durata deplasărilor ( în cursul unei singure zile sau mai multe la rând ) şi, eventual, dacă au înscris în evidenţele lor şi numele şoferului care le-a prestat aceste servicii. Se va acorda posibilitatea apelantului reclamant ca, fie în mod direct, fie prin avocat, să se adreseze în scris societăţii Leoni, unităţilor şcolare şi Primăriei comunei căreia îi aparţine localitatea Hinţeşti pentru obţinerea relaţiilor necesare pentru justa soluţionare a cauzei. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 Octombrie 2022, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia I Civilă.
Incheiere de sedinta din 11.10.2022Revine cu adresă către domnul expert Perneş Ioan, pentru a i se aduce la cunoştinţă că a fost desemnat să efectueze lucrarea şi obiectivele cărora trebuie să le răspundă, urmând a proceda la citarea părţilor, conform dispoziţiilor art.335 alin.1 din Codul de procedură civilă, şi la efectuarea şi depunerea raportului, în exemplare suficiente pentru instanţă şi pentru părţi, cu cel puţin 10 zile înainte de următorul termen, conform art. 336 alin. 1 Cod de procedură civilă. Pune în vedere expertului desemnat ca la efectuarea expertizei, să aibă în vedere ceea ce s-a consemnat în încheierea de şedinţă din data de 1 februarie 2022, referitor la înscrisurile care vor fi analizate, urmând a se raporta la pretenţiile formulate de către reclamant, astfel cum acestea sunt prezentate la filele 2-4 din cuprinsul cererii de chemare în judecată, în măsura în care angajatorul nu prezintă dovezi sau înscrisuri pentru lămurirea situaţiei de fapt. Amână judecarea cauzei la data de 11 octombrie 2022, complet C5 apel, sala 2, pentru când se vor cita părţile. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 03 mai 2022, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia I civilă
Incheiere de sedinta din 03.05.2022Înlocuieşte expertul David Cristina Carmen şi desemnează, prin tragere la sorţi, pe domnul expert Perneş Ioan, aflat la poziţia 20, pe lista experţilor contabili din tabelul cu exper?i judiciari în specialitatea contabilitate, actualizat şi comunicat de către de Biroul local de expertize judiciare tehnice şi contabile de pe lângă Tribunalul Argeş. Emite adresă către doamna expert David Cristina Carmen pentru a-i comunica faptul că s-a dispus înlocuirea sa în prezenta cauză. Emite adresă către domnul expert Perneş Ioan, pentru a i se aduce la cunoştinţă că a fost desemnat să efectueze lucrarea şi obiectivele cărora trebuie să le răspundă, urmând a proceda la citarea părţilor, conform dispoziţiilor art.335 alin.1 din Codul de procedură civilă, şi la efectuarea şi depunerea raportului, în exemplare suficiente pentru instanţă şi pentru părţi, cu cel puţin 10 zile înainte de următorul termen, conform art. 336 alin. 1 Cod de procedură civilă. Pune în vedere expertului desemnat ca la efectuarea expertizei, să aibă în vedere, atât înscrisurile depuse la dosarul cauzei, înscrisurile relevante aflate în deţinerea intimatei-pârâte, precum şi orice alte înscrisuri necesare, pe care le va ataşa raportului. Emite adresă către Biroul Local de Expertize Tehnice, Juridice şi Contabile de pe lângă Tribunalul Argeş, pentru a se comunica înlocuirea doamnei expert David Cristina Carmen şi desemnarea în cauză a domnului expert Perneş Ioan. Transferă onorariul provizoriu de expert, în cuantum de 500 lei, din contul doamnei expert David Cristina Carmen în contul domnului expert Perneş Ioan. Amână judecarea cauzei la data de 03 mai 2022, complet C5 apel, sala 2, pentru când se vor cita părţile. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 01 Februarie 2022, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia I civilă
Incheiere de sedinta din 01.02.2022Revine cu adresă către expertul David Cristina Carmen, cu solicitarea de a efectua şi a depune raportul de expertiză specialitatea contabilitate, având obiectivele stabilite prin încheierea de şedinţă din 10 noiembrie 2020, cu cel puţin 10 zile înainte de termenul de judecată fixat, în exemplare suficiente pentru instanţă şi pentru părţi, cu avertisment de amendă pentru amânarea în mod nejustificat a judecăţii cauzei. Amână judecarea cauzei la 1 februarie 2022, pentru când părţile se vor cita cu menţiunea de a depune obiecţiuni la raportul de expertiză, după depunerea la dosar a lucrării, în măsura în care există. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 Noiembrie 2021, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia I Civilă.
Incheiere de sedinta din 09.11.2021Revine cu adresă către expertul David Cristina Carmen, cu solicitarea de a efectua şi a depune raportul de expertiză specialitatea contabilitate, având obiectivele stabilite prin încheierea de şedinţă din 10 noiembrie 2020, cu cel puţin 10 zile înainte de termenul de judecată fixat, în exemplare suficiente pentru instanţă şi pentru părţi, cu avertisment de amendă pentru amânarea în mod nejustificat a judecăţii cauzei. Pune în vedere expertului, cu privire la obiectivul nr.3 al raportului de expertiză ca, în măsura în care va stabili existenţa unor timpi de muncă desfăşuraţi în timpul nopţii, suplimentar sau în repaus săptămânal, să calculeze şi drepturile salariale cuvenite în condiţiile legii pentru aceste intervale. Amână judecarea cauzei la 09 noiembrie 2021, pentru când părţile au termen în cunoştinţă, potrivit dispoziţiilor art.229 alin.1 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 04 Iunie 2021, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia I Civilă.
Incheiere de sedinta din 04.06.2021Încuviinţează cererea de amânare a cauzei formulată de către apelantul-reclamant, prin apărător, pentru nedepunerea de către expertul judiciar desemnat în cauză, David Cristina Carmen, a raportul de expertiză contabilă dispus în sarcina acestuia. Revine cu adresă către expertul judiciar contabil desemnat în cauză, cu menţiunea de a urgenta întocmirea şi depunerea raportului de expertiză contabilă, cu obiectivele stabilite prin încheierea de şedinţă din 10 noiembrie 2020, în exemplare suficiente pentru instanţă şi pentru părţi, cu cel puţin 10 zile înainte de următorul termen de judecată, conform art. 336 C.pr.civ, cu avertisment de aplicare a unei amenzi judiciare, Amână judecarea cauzei la 04 iunie 2021, Sala 2, pentru când părţile au termen în cunoştinţă, potrivit dispoziţiilor art.229 alin.1 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 02 martie 2021, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia I Civilă
Incheiere de sedinta din 02.03.2021Pune în vedere intimatei-pârâte să depună la dosarul cauzei, contractul individual de muncă al apelantului-reclamant, în formă scrisă şi fi?a postului aferentă acestuia. Din oficiu, dispune completarea probatoriului cu efectuarea unei expertize contabile, având următoarele obiective: - Expertul să verifice dacă la momentul încheierii raportului de muncă dintre păr?i, a avut deja loc o re?inere a valorii vreunui prejudiciu cauzat de către fostul salariat, prin avarierea vehiculului în litigiu condus de către acesta; - Expertul să verifice timpul efectiv de lucru desfă?urat de către fostul salariat al societă?ii intimate, în sensul de a stabili dacă, între momentele de sosire şi plecare din incinta societăţii către care se făcea transportul muncitorilor, acesta era obligat să rămână la bordul mijlocului de transport sau putea să-l părăsească; - Expertul să stabilească, potrivit foilor de parcurs, atât cele depuse la dosarul cauzei, cât şi eventual, altele de?inute de către societatea intimată, câte curse a făcut zilnic, indicându-se durata fiecăreia dintre acestea, precum şi câte dintre aceste curse s-au desfă?urat pe perioada nop?ii, definită în condi?iile legii. Desemnează expert contabil, prin tragere la sorţi, pe doamna David Cristina Carmen, aflat la poziţia nr.96 (rezultată din adi?ionarea celor două liste de exper?i), în tabelul cu exper?i judiciari în specialitatea contabilitate, actualizat şi comunicat de către de Biroul local de expertize judiciare tehnice şi contabile de pe lângă Tribunalul Argeş. Pune în vedere expertului ca la efectuarea expertizei, să aibă în vedere, atât înscrisurile depuse la dosarul cauzei, cât şi alte acte din aflate în deţinerea intimatei-pârâte, precum şi orice alte înscrisuri necesare, pe care le va ataşa raportului. Stabile?te onorariu provizoriu de expert de 500 lei, în sarcina apelantului- reclamant şi îi pune în vedere să depună la dosar, dovada achitării în termen de 5 zile. Se emite adresă către expertul contabil David Cristina Carmen, pentru a i se aduce la cunoştinţă că a fost desemnat să efectueze lucrarea şi obiectivele cărora trebuie să le răspundă, urmând a proceda la citarea părţilor, conform dispoziţiilor art.335 alin.1 din Codul de procedură civilă, şi a efectua şi a depune raportul, în exemplare suficiente pentru instanţă şi pentru părţi, cu cel puţin 10 zile înainte de următorul termen, conform art. 336 alin. 1 Cod de procedură civilă. Se emite adresă către Biroul Local de Expertize Tehnice, Juridice şi Contabile de pe lângă Tribunalul Argeş, pentru a se comunica desemnarea în cauză a doamnei expert contabil David Cristina Carmen. Pentru administrarea probei, amână judecarea cauzei la data de 02 martie 2021,Sala 2, pentru când se citează păr?ile. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 noiembrie 2020, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia I Civilă
Incheiere de sedinta din 10.11.2020