L****** Ş* M***** E****
InculpatP** G***** C****
Parte vătămatăÎn baza art. 257 alin. 1 şi 4 Cod penal, raportat la art. 206 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul L.M.E. fără antecedente penale, la pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj (persoană vătămată C.A.R.). În baza art. 257 alin. 1 şi 4 Cod penal, raportat la art. 193 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj (persoană vătămată P.G.C.). În baza art. 38 alin. 2 şi art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal, contopeşte pedepsele de mai sus în pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare, la care se adaugă sporul obligatoriu de 2 luni închisoare (1/3 din 6 luni închisoare), inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 1 an şi 2 luni închisoare. În baza art. 91 Cod penal, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 1 an şi 2 luni închisoare, iar în baza art. 92 Cod penal, stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani, ce urmează a se calcula de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. În baza art. 93, alin. 1 Cod penal, obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Maramureş, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93, alin. 2, lit. b Cod penal, impune inculpatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Maramureş. În baza art. 93, alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul va presta muncă neremunerată în folosul comunităţii, în cadrul Primăriei Baia Sprie sau Primăriei Baia Mare, pe o perioadă de 80 de zile. În baza art. 91, alin. 4 Cod penal, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal, privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 112 alin. 1 lit. b Cod penal, dispune confiscarea telefonul mobil marca ZTE Blade A320 cu seriile IMEI şi IMEI , aparţinând inculpatului, ridicat de la acesta şi depus la poziţia nr. 47/2020 din Registrul corpurilor delicte al Judecătoriei Baia Mare. În baza art. 397 alin. 1 şi art. 25 alin. 1 Cod procedură penală, raportat la art. 1357 şi art. 1391 Cod civil, admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă C.A.R. şi obligă inculpatul la plata către aceasta a sumei de 1.500 lei, reprezentând daune morale. În baza art. 397 alin. 1 şi art. 25 alin. 1 Cod procedură penală, raportat la art. 1357 şi art. 1391 Cod civil, admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă P.G.C. şi obligă inculpatul la plata către aceasta a sumei de 4.000 lei, reprezentând daune morale. În baza art. 274 alin. 1 Cod de procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 1.000 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 19.02.2021.
Hotarare 560/2021 din 19.02.2021pentru deliberări
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.02.2021