T****** I***
InculpatÎn temeiul dispoziţiilor art. 335 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 41 alin. 1, art. 43 alin. 5 şi art. 44 Cod penal şi cu aplicarea art. 375 şi art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul T****** I***, la pedeapsa de 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere în stare de recidivă postexecutorie şi în stare de pluralitate intermediară (faptă din data de 01.01.2020). În temeiul dispoziţiilor art. 67 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 (trei) ani. Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 65 alin. 3 Cod penal, interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) Cod penal, ca pedeapsă accesorie. În temeiul dispoziţiilor art. 334 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 41 alin. 1, art. 43 alin. 5 şi art. 44 Cod penal şi cu aplicarea art. 375 şi art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, condamnă acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 (un) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul neînmatriculat în stare de recidivă postexecutorie şi în stare de pluralitate intermediară (faptă din data de 01.01.2020). În temeiul dispoziţiilor art. 67 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 (trei) ani. Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 65 alin. 3 Cod penal, interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) Cod penal, ca pedeapsă accesorie. Conform art. 44 alin. 1 Cod penal, constată că cele două infracţiuni deduse judecăţii au fost comise în stare de pluralitate intermediară faţă de infracţiunea de conducere pe drumuri publice a unui autovehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 41 Cod penal (faptă din 10.10.2014) pentru care acelaşi inculpat a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare prin sentinţa penală nr. 33/04.04.2017 a Judecătoriei Lipova, dată în dosar nr. 1761/250/2016, definitivă prin neapelare la data de 25.04.2017. Conform art. 38 Cod penal, constată că cele două infracţiuni deduse judecăţii au fost comise în concurs între ele, precum şi în concurs cu infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 1709/03.07.2020 a Judecătoriei Timişoara, în dosar nr. 31.975/325/2019, definitivă prin neapelare la data de 22.07.2020 (în baza căreia s-a emis mandatul de executare nr. 1932/2020 din 22.07.2020). Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare, la care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 1709/03.07.2020 a Judecătoriei Timişoara, în dosar nr. 31.975/325/2019, definitivă prin neapelare la data de 22.07.2020, repunând în individualitate pedepsele componente, astfel: - Pedeapsa de 1 an închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul neînmatriculat, prev. de art. 334 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 41 alin. 1 şi art. 43 alin. 5 Cod penal (faptă din 29.09.2016); - Pedeapsa de 1 an închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare, prev. de art. 334 alin. 2 Cod penal cu aplic. art. 41 alin. 1 şi art. 43 alin. 5 Cod penal (faptă din 29.09.2016); - Pedeapsa de 1 an închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, prev. de art. 335 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 41 alin. 1 şi art. 43 alin. 5 Cod penal (faptă din 29.09.2016); - Pedeapsa de 1 an închisoare, pentru infracţiunea de conducere pe drumuri publice a unui autovehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 41 Cod penal (faptă din 10.10.2014) la care a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 33/04.04.2017 a Judecătoriei Lipova, dată în dosar nr. 1761/250/2016, definitivă prin neapelare la data de 25.04.2017 şi asupra căreia, în baza art. 105 alin. 1 Cod penal, s-a dispus anularea liberării condiţionate acordată la data de 06.02.2018, cu un rest rămas de executat de 29 de zile. Constată că, prin sentinţa penală nr. 1709/03.07.2020 a Judecătoriei Timişoara, în dosar nr. 31.975/325/2019, definitivă prin neapelare la data de 22.07.2020, pentru fiecare dintre cele trei infracţiuni rutiere, pe lângă pedeapsa principală, s-a aplicat şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 (doi) ani. În temeiul dispoziţiilor art. 38 alin. 1 şi 2, art. 39 alin. 1 lit. b) şi art. 44 alin. 2 Cod penal, contopeşte cele două pedepse aplicate în prezenta cauză cu cele patru pedepse de câte 1 an închisoare, anterior repuse în individualitate, aplicând inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 1 an şi 6 luni închisoare, la care adaugă un spor de o treime din celelalte pedepse (cinci pedepse de câte 1 an închisoare), respectiv un spor de 1 an şi 8 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsă rezultantă de 3 (trei) ani şi 2 (două) luni închisoare. În temeiul dispoziţiilor art. 45 alin. 3 lit. a) Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară cea mai grea, aceea a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 (trei) ani, care se execută după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, conform art. 68 alin. 1 lit. c) Cod penal. În temeiul dispoziţiilor art. 45 alin. 5 raportat la art. 45 alin. 3 lit. a) Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie cea mai grea şi, pe cale de consecinţă, în condiţiile prevăzute de art. 65 alin. 3 Cod penal, inculpatului îi este interzisă exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) Cod penal. În baza art. 40 alin. 3 Cod penal, deduce din pedeapsa rezultantă aplicată prin prezenta, perioada executată, din 25.04.2017 până la data de 06.02.2018 (executarea mandatului nr. 39/25.04.2017 emis de Judecătoria Lipova, din care inculpatul a fost liberat condiţionat la 06.02.2018) şi din 22.07.2020 la zi (executarea mandatului nr. 1932/2020 emis de Judecătoria Timişoara). Retrage mandatul de executare nr. 1932/2020 din 22.07.2020 emis de Judecătoria Timişoara şi dispune emiterea unui nou mandat de executare, în conformitate cu prezenta hotărâre. În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. În baza art. 272 alin. 1 Cod procedură penală, dispune virarea din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Arad, a sumei de 868 lei, reprezentând onorariu avocat din oficiu, în faza de judecată. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 01 februarie 2021.
Hotarare 213/2021 din 01.02.2021Amână pronunţarea la data de 01.02.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 18.01.2021Stabileşte termen de pronunţare la data de 18.01.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.01.2021T: 05.01.2021, ora 09:30, pentru ca apărătorul desemnat din oficiu inculpatului să studieze dosarul cauzei.
Incheiere de sedinta din 08.12.2020T: 08.12.2020, în vederea desemnării unui apărător din oficiu inculpatului.
Incheiere de sedinta din 27.10.2020T: 27.10.2020, în vederea citării inculpatului la locul de deţinere.
Incheiere de sedinta din 29.09.2020