Dosar 9119/279/2020 din 27.10.2020

reziliere contract evacuare, pretenţii


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 9119/279/2020
Data dosar:
27.10.2020
Instanta:
Judecătoria Piatra-Neamț
Departament:
Sectia Civilă
Obiect:
reziliere contract evacuare, pretenţii
Categorie:
Litigii cu profesionistii
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 19.03.2021 la ora 9:00

    Complet: C10 amânat
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte cererea de chemare în judecată astfel cum a fost formulată şi precizată la data de 03.02.2021, de reclamantul Municipiul Piatra-Neamţ, prin Primar şi reprezentat legal de împuternicit SC Locativserv SRL, în contradictoriu cu pârâţii G***** Ş***** şi G***** M****. Obligă pârâtul G***** Ş***** la plata către reclamant a sumei d3e 527,26 lei reprezentând rest plată întreţinere aferent perioadei iulie 2020-septembrie 2020. Constată că reclamantul a renunţat la petitele privind rezilierea contractului şi evacuarea. Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Piatra Neamţ, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată astăzi, 19.03.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Hotarare 926/2021 din 19.03.2021
  • Sedinta din data de 05.03.2021 la ora 11:00

    Complet: C10
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 19.03.2021, când, în conformitate cu dispoziţiile art. 396 alin. (2) Cod procedură civilă, pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 05.03.2021.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.03.2021
  • Sedinta din data de 22.01.2021 la ora 9:00

    Complet: C10 amânat
  • Amână cauza

    Repune pe rol cauza pentru lămuriri. Stabileşte termen pentru data de 05.03.2021, ora 11.00 pentru când: -Se citează părţile cu menţiunea de a se prezenta personal la termen, pentru a li se consemna poziţia faţă de convenţia de eşalonare datorie depusă la dosar. -reclamanta se citează cu menţiunea de a comunica în scris, în termen de 10 zile sub sancţiunea suspendării judecăţii cauzei, in 2 exemplare, cuantumul sumelor achitate de pârâţi până la data comunicării citaţiei pentru termenul din 05.03.2021 (cu ataşarea de dovezi) şi totodată să precizeze în acelaşi termen şi sub aceeaşi sancţiune în ce măsură îşi menţine cererea formulată, în situaţia în care, instanţa în lipsa vreuneia dintre părţi, nu ar putea lua act de tranzacţia acestora. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare la Tribunalul Neamt care se depune la Judecatoria Piatra-Neamt. Pronunţată în şedinţă publică azi, 22.01.2020

    Incheiere de sedinta din 22.01.2021
  • Sedinta din data de 08.01.2021 la ora 9:00

    Complet: C10
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 22.01.2021, cand solutia va fi pusa la dispozitia partilor prin mijlocirea grefei instantei.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.01.2021

Flux dosar


Actualizare GRPD