J****** C***
ReclamantM********* L********* P******* D********** Ş* A*************
PârâtAdmite excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Cluj – Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, invocată de către instanţă din oficiu. Declină competenţa de soluţionare a acţiunii formulate de reclamantul J CLUJ , în contradictoriu cu pârâtul M D R ŞI A P , în favoarea Tribunalului Bucure?ti Constată ivit conflictul negativ de competenţă şi înaintează dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului. În temeiul art. 134 N.C.P.C., dispune suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea conflictului de competenţă. Fără cale de atac. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei, azi, 6 octombrie 2020.
Hotarare 1914/2020 din 06.10.2020