F***** D*****
IntimatÎn temeiul art. 586 alin. 6 C.pr.pen. respinge ca neîntemeiată sesizarea COMPARTIMENTULUI EXECUTĂRI PENALE DIN CADRUL JUDECĂTORIEI SUCEAVA, având ca obiect înlocuirea pedepsii amenzii penale, în cuantum de 5000 lei aplicată prin Sentinţa penală nr. 664 din data de 07.10.2019 pronunţată de Judecătoria Suceava în dosarul nr. 9449/314/2017, rămasă definitivă prin neapelare la data de 29.10.2019, cu pedeapsa închisorii privind pe condamnatul F***** D*****. În temeiul art. 275 alin. 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, onorariul apărătorului din oficiu, av. Buceschi Adriana, conform delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 50/05.01.2021, în cuantum de 313 lei urmând a fi avansat din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei în contul Baroului Suceava. Cu drept de contestaţie, în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29.03.2021.
Hotarare 194/2021 din 29.03.2021Amână pronunţarea la data de 29.03.2021 Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17.03.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 17.03.2021Stabileşte termen pentru deliberare şi pronunţare la data de 17.03.2021. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu, azi 03.03.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.03.2021Se vor emite adrese către Penitenciarul Boto?ani pentru a indica data de la care inculpatul se află încarcerat, către ANAF – AJFP Suceava pentru a se stabili dacă intimatul figurează sau a figurat cu venituri impozabile în perioada 01.01.2019 – la zi, către ITM pentru a se indica dacă intimatul figurează sau a figurat cu contract individual de muncă în perioada 01.01.2019 - la zi ?i către primăria comunei Grănice?ti în vederea efectuării unei anchete sociale la domiciliul inculpatului pentru a se stabili situa?ia sa familiară ?i financiară. Amână cauza ?i fixează termen de judecată la data de 03.03.2021, pentru când intimatul se va cita la locul de deten?ie ?i se vor lua toate măsurile necesare în vederea audierii sale prin videoconferin?ă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20.01.2021.
Incheiere de sedinta din 20.01.2021