Dosar 913/40/2020 din 16.06.2020

contestaţie decizie de pensionare


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 913/40/2020
Data dosar:
16.06.2020
Instanta:
Tribunalul Botoșani
Departament:
Secţia I civilă
Obiect:
contestaţie decizie de pensionare
Categorie:
Asigurari sociale
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 08.09.2020 la ora 13:00

    Complet: CivFondCM6-N
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte acţiunea astfel cum a fost precizată, acţiune formulată de reclamantul Agheorghiţoaie Corneliu în contradictoriu cu pârâta C*** J******** D* P***** B*******. Admite excepţia lipsei de obiect a capătului de cerere privind obligarea pârâtei la acordarea indicelui de corecţie prevăzut de art.170 din Legea nr. 263/2010 şi, pe cale de consecinţă, respinge ca rămas fără obiect acest capăt de cerere. Anulează Decizia nr. 128614/15.04.2020 emisă de pârâtă. Obligă pârâta să plătească reclamantului drepturile de pensie revizuite prin acordarea indicelui de corecţie începând cu data de 17.11.2019. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Apelul se depune la Tribunalul Botoşani. Pronunţată la 8.09.2020 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul arhivei.

    Hotarare 523/2020 din 08.09.2020

Flux dosar


Actualizare GRPD