A** I****
PetentI************ G****** A* P******* R*****
IntimatAdmite în parte plângerea contravenţională formulată de petentul x în contradictoriu cu intimatul x. Anulează procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria x nr.x în ceea ce priveşte fapta contravenţională prevăzută de art.28 din OUG1/1999 şi exonerează petentul de la plata sancţiunii amenzii aplicate în cuantum de 2000 lei. Respinge plângerea în ceea ce priveşte fapta contravenţională prevăzută de art.2 pct.1 din Legea 61/1991 ca neîntemeiată. Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare.Apelul se depune la Judecătoria Constanţa, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată, astăzi, 19.11.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 10463/2020 din 19.11.2020Amână pronunţarea la data de 19.11.2020, când pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. (2) Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12.11.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.11.2020În vederea comunicării intampinarii.
Incheiere de sedinta din 24.08.2020