M******* I**** M******
PetentI************ D* P****** A* J******** A**** - S******** R*****
IntimatRespinge plângerea contravenţională formulată de petentul MIM, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Argeş – Serviciul Rutier, împotriva procesului-verbal de contravenţie seria PAGW nr. 0318186/01.07.2020, ca neîntemeiată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Piteşti. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 17.11.2020.
Hotarare 6251/2020 din 17.11.2020Amână pronunţarea la data de 17.11.2020. Pronunţarea hotărârii se va face în condiţiile art. 396 alin. (2) C. proced. civ., prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 06.11.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.11.2020Încuviin?ează pentru ambele părţi proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei. Ia act că apărătorul petentului mai are de depus la dosar înscrisuri şi îi pune în vedere acestuia ca până la următorul termen să le depună la dosar. Încuviinţează intimatului mijloacele materiale de probă constând în înregistrarea video a pretinsei contravenţii. Încuviinţează cererea formulată de apărătorul petentului de a-i fi comunicată înregistrarea video a pretinsei contravenţii, sens în care dispune multiplicarea suportului optic aflat la fila 58, urmând a fi comunicat petentului, cu menţiunea că are obligaţia de a depune la dosar un CD blanc în termen de 5 zile de la încuviinţare. Emite adresă către intimat cu menţiunea de a depune la dosarul cauzei buletinul de verificare metrologică a aparatului radar folosit în cauză. Respinge solicitarea petentului de a fi depuse la dosarul cauzei atestatul de operator radar, dispoziţiile legale fiind abrogate, ordinul de serviciu pentru amplasarea aparatului radar şi certificatul de omologare, acestea nefiind utile cauzei. Amână judecarea cauzei la data de 06.11.2020, completul C5-7V, sala 1, ora 08:30, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la data de 02 Octombrie 2020.
Incheiere de sedinta din 02.10.2020