Ţ****** I*****
InculpatConstată că Parchetul de pe lângă Judecătoria Petroşani a remediat neregularitatea actului de sesizare constatată prin încheierea penală nr.25/CP/CC/26.01.2021, menţinând dispoziţia de trimitere în judecată. Constată competenţa Judecătoriei Petroşani, legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 2824/P/2018 emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Petro?ani astfel cum a fost rectificat prin rechizitoriul cu acelaşi număr întocmit de Parchetul de pe lângă Judecătoria Petroşani la data de 28.01.2021, a administrării probelor în faza de urmărire penală şi a efectuării actelor de urmărire penală. În baza art. 346 alin. (4) C.proc.pen., dispune începerea judecăţii în cauza privind pe inculpatul Ţ****** I*****,pentru săvâr?irea infrac?iunii de „conducerea unui vehicul sub influen?a alcoolului sau a altor substan?ă”, faptă prev. ?i ped. de art. 336 alin. 1 C. pen. Potrivit dispoziţiilor art. 346 alin. (41) C.proc.pen., prezenta încheiere se comunică de îndată Parchetului de pe Judecătoria Petroşani şi inculpatului. Cu drept de contestaţie, la Tribunalul Hunedoara, în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 09.02.2021.
Incheierefinalacamerapreliminara42/2021 din 09.02.2021Admite excep?ia neregularită?ii actului de sesizare invocată din oficiu. Constată nelegalitatea rechizitoriului întocmit de Parchetul de pe lângă Judecătoria Petroşani în dosarul nr. 2824/P/2018 în ceea ce priveşte dispoziţia de trimitere în judecată a inculpatului Ţ****** I***** ,sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prevăzută de art. 336 alin.1 C.pen.. Copie de pe încheierea motivată va fi comunicată Parchetului de pe lângă Judecătoria Petro?ani pentru ca, în conformitate cu dispoziţiile art. 345 alin. 3 din Codul de procedură penală, în termen de 5 zile de la comunicare, procurorul să procedeze la remedierea neregularităţilor actului de sesizare şi să comunice dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată a inculpatului ori solicită restituirea cauzei. De asemenea, copie de pe încheierea motivată va fi comunicată inculpatului. Cu drept de contestaţie odată cu încheierea pronunţată conform art. 346 Cod de procedură penală. Pronunţată în camera de consiliu astăzi, 26.01.2021.
Incheierefinalacamerapreliminara25/2021 din 26.01.2021