A******** D****** - C* D******* L* C****** Ş***** A****** D******
ContestatorC*** D* A***** R******* A P************ "****** - P*** R***********
IntimatAdmite excepţia lipsei interesului contestatoarei în formularea capătului de cerere privind constatare caracter abuziv al clauzei contractuale din contractul nr.9793/10.09.2015 privind renunţarea la beneficiul de discuţiune. Respinge, ca lipsit de interes, capătul de cerere privind constatare caracter abuziv al clauzei contractuale din contractul nr.9793/10.09.2015 privind renunţarea la beneficiul de discuţiune. Admite, în parte, acţiunea având ca obiect contestaţie la executare formulată de contestatorul Acatrinei Dumitru în contradictoriu cu intimata Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor „Omenia”. Dispune anularea tuturor actelor de executare emise de executorul judecătoresc Căruceriu Alexandru în cadrul dosarului de executare nr.47/2018, începând cu data de 19.10.2020 şi până la pronunţarea prezentei hotărâri, inclusiv a încheierii nr.47/19.10.2020. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea de apel putând fi depusă la Judecătoria Suceava. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei astăzi, 24 martie 2022.
Hotarare 845/2022 din 24.03.2022Amână pronunţarea pentru data de 24.03.2022, când soluţia se va pronunţa prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10.03.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 10.03.2022Amână pronunţarea pentru data de 10.03.2022, când soluţia se va pronunţa prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24.02.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 24.02.2022Amână pronunţarea pentru data de 24.02.2022, când soluţia se va pronunţa prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10.02.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 10.02.2022Amână pronunţarea pentru data de 10.02.2022, când soluţia se va pronunţa prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27.01.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 27.01.2022Amână pronunţarea pentru data de 27 ianuarie 2022, când soluţia se va pronunţa prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei. Pronunţat în şedinţă publică astăzi, 13 ianuarie 2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 13.01.2022Amână pronunţarea pentru data de 13.01.2022, când soluţia se va pronunţa prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei astăzi, 29.12.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 29.12.2021Amână pronunţarea pentru data de 29 decembrie 2021, când soluţia se va pronunţa prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei astăzi, 16 decembrie 2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 16.12.2021Amână pronunţarea la data de 16.12.2021. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) din Codul de procedură civilă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 02.12.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 02.12.2021Amână pronunţarea pentru data de 2 decembrie 2021, când soluţia se va pronunţa prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 noiembrie 2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.11.2021Amână judecarea cauzei la data de 18.11.2021.
Incheiere de sedinta din 07.10.2021Admite cererea contestatorului de suspendare a executării silite şi dispune suspendarea executării silite în dosarul de executare nr.47/2018 aflat pe rolul Biroului Executorului Judecătoresc Căruceriu Alexandru, până la soluţionarea contestaţiei la executare care formează obiectul cauzei de faţă. Pune în vedere contestatorului să clarifice în scris cererea, în sensul de a indica perioadele în care susţine că a intervenit prescripţia dreptului de a cere executarea silită, respectiv perimarea, precum şi de a preciza care este solicitarea concretă pe care a intenţionat să formuleze prin exprimarea "obligarea intimatei la recalcularea penalităţilor în raport de data la care a luat cunoştinţă de existenţa datoriei", urmând a comunica instanţei cererea precizatoare cu cel puţin 10 zile înainte de următorul termen de judecată şi a face în acelaşi termen dovada comunicării aceleiaşi cereri către intimată. Prorogă discuţia asupra excepţiilor invocate în cauză pentru un moment ulterior clarificării cererii. Amână judecata cauzei pentru data de 7 octombrie 2021, ora 08.30, pentru când se citează intimata, contestatorul având termen în cunoştinţă. Cu drept de apel separat cu privire la suspendarea executării silite, în termen de 5 zile de la pronunţare sau, după caz, de la comunicare, cererea de apel putând fi depusă la Judecătoria Suceava. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 mai 2021.
Incheiere de sedinta din 13.05.2021Admite cererea având ca obiect suspendare provizorie executare silită formulată de contestatorul Acatrinei Dumitru. Dispune suspendarea provizorie a executării silite realizate împotriva contestatorului în cadrul dosarului de executare nr.47/2018 al Biroului Executorului Judecătoresc Căruceriu Alexandru, creditor fiind intimata Asociaţia Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor „Omenia”, până la solu?ionarea cererii de suspendare a executării formulate în dosarul nr.9217/314/2020 al Judecătoriei Suceava. Fără cale de atac. Pronun?ată prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor de către grefa instan?ei astăzi, 12 noiembrie 2020.
Incheiere de sedinta din 12.11.2020