R*** D******** A*****
PetentI************ D* P****** J******* S****** – P*** R****** L****
IntimatZ****** V*****
IntervenientE****** R******
IntervenientW****** I******** C***** E*****
IntervenientRespinge, ca neîntemeiată, plângerea contravenţională formulată de petenta R*** D******** A***** în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIŢIE JUDEŢEAN SUCEAVA şi intervenienţii forţaţi Z****** V*****, E****** R****** şi W****** I******** C***** E*****. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune, sub sancţiunea nulităţii, la Judecătoria Suceava. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C. pr.civ., astăzi, data de 15.04.2021.
Hotarare 1663/2021 din 15.04.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 15.04.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 31.03.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 31.03.2021Amână judecarea cauzei la data de 31.03.2021.
Incheiere de sedinta din 20.01.2021Comunică petentei duplicatul întâmpinării cu men?iunea de a formula răspuns la întâmpinare în termen de 10 zile de la comunicare. Amână judecarea cauzei la data de 20.01.2021, pentru când se vor cita petenta, intimatul ?i intervenientul Z****** V***** cu următoarele men?iuni: cu solicitarea de a se prezenta în instan?ă la începutul intervalului orar 8,30-10,30, că au posibilitatea judecării în lipsa părtii, ori a reprezentării prin avocat, pentru evitarea contactului direct cu alte persoane, în contextul pandemiei COVID-19 ?i că are posibilitatea de a depune la dosar concluzii scrise, eventuale cereri şi/sau înscrisuri necesare soluţionării cauzei prin mijloace electronice(Fax:0230-530025 /E-mail : [email protected]). Pronun?ată în ?edin?a publică azi, 28.10.2020.
Incheiere de sedinta din 28.10.2020Introduce în cauză, în calitate de intervenient for?at, pe numitul Z****** V*****, care urmează a fi citat la adresa indicată la fila 29 dosar, cu copia plângerii contraven?ionale, a întâmpinării ?i a înscrisurilor ata?ate acestora ?i men?iunea de a formula întâmpinare în termen de 25 de zile de la comunicare. Introduce în cauză societă?ile de asigurare a celor două autoturisme implicate în accident, respectiv E****** R****** ?i Watford Insurance Company Europe, care urmează a fi citate la sediul acestora, cu copia plângerii contraven?ionale, a întâmpinării ?i a înscrisurilor ata?ate acestora ?i men?iunea de a formula întâmpinare în termen de 25 de zile de la comunicare. Amână judecarea cauzei la data de 28.10.2020, pentru când se vor cita păr?ile cu următoarele men?iuni: cu solicitarea de a se prezenta în instan?ă la începutul intervalului orar 8,30-10,30, că au posibilitatea judecării în lipsa părtii, ori a reprezentării prin avocat, pentru evitarea contactului direct cu alte persoane, în contextul pandemiei COVID-19 ?i că are posibilitatea de a depune la dosar concluzii scrise, eventuale cereri şi/sau înscrisuri necesare soluţionării cauzei prin mijloace electronice(Fax:0230-530025 /E-mail : [email protected]). Pronun?ată în ?edin?a publică azi, 22.07.2020.
Incheiere de sedinta din 22.07.2020