M**** M***** I***
ContestatorÎn temeiul art. 4251 alin. 7 pct. 2 lit. a rap. la art. 587 alin. 3 C. pr. pen. admite contestaţia formulată de condamnatul M. M. I., împotriva sentinţei penale nr. 1191 din data de 30.04.2020 pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosarul penal nr. 9251/ 325/ 2020. Desfiinţează sentinţa atacată şi, rejudecând cauza: În temeiul art. 587 alin. 1 C. pr. pen. admite propunerea de liberare condiţionată formulată de Penitenciarul Timişoara cu privire la condamnatul M. M. I.de sub efectul pedepsei de 4 ani 5 luni ?i 10 zile închisoare aplicată de Tribunalul Bihor prin sentinţa penală nr. 22/ 2019. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei nr. 31/ 2019 emis de Tribunalul Bihor. În baza art. 100 alin. 6 C. pen., intervalul cuprins între data liberării condiţionate şi data împlinirii duratei pedepsei constituie termen de supraveghere pentru condamnat. Atrage atenţia condamnatului asupra dispoziţiilor art. 100 alin. 5 C. pen. referitoare la conduita sa viitoare şi consecinţele la care se expune, dacă va mai comite infracţiuni. În temeiul art. 275 alin. 3 C. pr. pen. cheltuielile judicare rămân în sarcina statului. În temeiul art. 272 alin. 1 C. pr. pen., suma de 313 lei, reprezentând onorariu cuvenit apărătorului din oficiu (av. Dinu I), se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică azi, 03.06.2020.
Hotarare 535/2020 din 03.06.2020