M********* P****** P*** P***** C********* C***** I*****
PetentC***** F*****
IntimatAdmite cererea formulată de petentul Municipiul Piteşti - prin Primar în contradictoriu cu intimatul C***** F*****. Înlocuieşte sancţiunile amenzilor contravenţionale în sumă totală de 6375 lei aplicate intimatului prin procesele verbale de la f. 9 - 13 cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii pe o perioadă de 478 de ore, la Primăria Municipiului Piteşti, în domeniile şi locurile ce vor fi stabilite de această instituţie. Dispune ca intimatul să presteze în total un număr de 478 de ore de activitate în folosul comunităţii, având în vedere disp. art. 39 ind. 1 alin. 2 din OG 2/2001 şi sancţiunea aplicată prin procesul verbal de mai sus, astfel cum a fost înlocuită în precedent. Sancţiunea va fi executată prin serviciul specializat al Primăria Municipiului Piteşti, prin efectuarea de către contravenient a activităţilor aprobate prin HCL. Ia act că petentul nu a solicitat cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de exercitare a căii de atac se va depune la Judecătoria Piteşti. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 05.03.2021.
Hotarare 1587/2021 din 05.03.2021În temeiul hotărârii Colegiului de Coducere al Judecătoriei Piteşti nr. 29/27.11.2020 prin Procesul-verbal de repartizare ciclică nr. 8/04.12.2020, prezenta cauză a fost repartizată Completului c5-4v.
Citarea curatorului Florica Iordache pentru a reprezenta interesele intimatului, cu copie a încheierii de numire, a dovezii achitării onorariului şi a cererii de chemare în judecată, cu înscrisurile anexate, cu menţiunea de a depune întâmpinare în termen de 25 de zile de la comunicare. Emite adresă către Baroul Argeş pentru a încuno?tin?a faptul că numita Iordache Florica a fost numită curator în cauză. Menţine citarea intimatului prin afişarea citaţiei la u?a instan?ei, pe portalul instan?ei ?i la ultimul domiciliu cunoscut al acestuia. În vederea respectării principiului continuităţii completului de judecată amână judecarea cauzei la data de 15.01.2021, ora 10:20, sala 3, complet C5-9V, pentru când va fi citat intimatul prin publicitate, reclamanta având termen în cunoştinţă potrivit dispoziţiilor art. 229 C. pr. civ. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 27 Noiembrie 2020.
Incheiere de sedinta din 27.11.2020În baza art. 167 C.pr.civ., dispune citarea intimatului prin publicitate, urmând ca cita?ia să se afi?eze la u?a instan?ei, pe portalul instan?ei ?i la ultimul domiciliu cunoscut al acestuia. Potrivit art. 167 alin. (3) C.pr.civ., nume?te curator în cauză, prin tragere la sor?i, pe numita Iordache Florica, care va fi citată la dezbateri pentru a reprezenta interesele intimatului. Sub sancţiunea suspendării cauzei, stabile?te, în sarcina petentei, obliga?ia de a achita onorariul curatorului în cuantum de 500 de lei, în termen de 10 zile de la comunicare. Ulterior depunerii dovezii de achitare a onorariului, dispune înaintarea către curatorul desemnat prezenta încheiere, precum şi o copie a cererii de chemare în judecată, însoţită de înscrisurile anexate, pentru a avea posibilitatea de a formula apărări. Amână judecarea cauzei ?i acordă termen la 27.11.2020, ora 08:30, complet C5-9 V, sala 3, pentru când vor fi citate părţile. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 23 Octombrie 2020.
Incheiere de sedinta din 23.10.2020În vederea respectării principiului continuităţii completului de judecată amână judecarea cauzei la data de 23.10.2020, ora 10:20, sala 3, complet C5-9V, pentru când va fi citat intimatul, petentul având termen în cuno?tin?ă, potrivit art. 229 C.pr.civ. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 02 Octombrie 2020.
Incheiere de sedinta din 02.10.2020