B***** E******** P***** D** C***** J*********** A*****
PetentR*** I****
CondamnatP*** I****
CondamnatR*** J****
Parte responsabilă civilmenteR*** V***** V******
Parte responsabilă civilmenteÎn temeiul art. 511 C.pr.pen. constată îndeplinită punerea în executare a măsurii educative neprivative de libertate, stabilită prin sentinţa penală nr. 47/2020 din data de 20.08.2020 a Judecătoriei Agnita, rămasă definitivă la data de 08.09.2020 prin neapelare, pronunţată în dosarul nr. 398/174/2020, luată faţă de inculpaţii: - R.I. – minor la data săvârşirii faptei: Măsura educativă a asistării zilnice pentru o durată de 6 luni, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 228 alin. l, art. 229 alin. l lit. b) şi d), alin. 2 lit. b) din Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a) şi g) Cod penal şi art. 113 şi următoarele Cod penal, cu începere de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri., inculpatul având de executat următoarele obligaţii: - să nu se apropie şi să nu comunice cu inculpaţii Ş.M., B.N.D., P.I.; - să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Sibiu la datele fixate de acesta. Aduce la cunoştinţă inculpatului conţinutul dispoziţiilor art.123 C.pen. „(1) Dacă minorul nu respectă, cu rea-credinţă, condiţiile de executare a măsurii educative sau a obligaţiilor impuse, instanţa dispune: a) prelungirea măsurii educative, fără a putea depăşi maximul prevăzut de lege pentru aceasta; b) înlocuirea măsurii luate cu o altă măsură educativă neprivativă de libertate mai severă; c) înlocuirea măsurii luate cu internarea într-un centru educativ, în cazul în care, iniţial, s-a luat măsura educativă neprivativă de libertate cea mai severă, pe durata sa maximă.” - P.I. – minor la data săvârşirii faptei: Măsura educativă a asistării zilnice pentru o durată de 4 luni, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 48 alin.1 Cod penal, raportat la art. 228 alin. l, art. 229 alin. l lit. b) şi d), alin. 2 lit. b) din Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a) şi g) Cod penal şi art. 113 şi următoarele Cod penal, cu începere de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, inculpatul având de executat următoarele obligaţii: - să nu se apropie şi să nu comunice cu inculpaţii Ş.M., R.V., B.N.D., R.I.; - să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Sibiu la datele fixate de acesta. Aduce la cunoştinţă inculpatului conţinutul dispoziţiilor art.123 C.pen. „(1) Dacă minorul nu respectă, cu rea-credinţă, condiţiile de executare a măsurii educative sau a obligaţiilor impuse, instanţa dispune: a) prelungirea măsurii educative, fără a putea depăşi maximul prevăzut de lege pentru aceasta; b) înlocuirea măsurii luate cu o altă măsură educativă neprivativă de libertate mai severă; c) înlocuirea măsurii luate cu internarea într-un centru educativ, în cazul în care, iniţial, s-a luat măsura educativă neprivativă de libertate cea mai severă, pe durata sa maximă.” Pune în vedere persoanei sancţionate R.I., totodată şi părintelui acestuia R.J., că au obligaţia să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Sibiu, cu sediul în Sibiu, Calea Dumbrăvii, nr. 30, jud. Sibiu, la data de 26 octombrie 2020, ora 1100, în scopul informării cu privire la condiţiile de executare a măsurii educative. În temeiul art. 275 alin. 3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de către stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică de la 22 octombrie 2020.
Hotarare 53/2020 din 22.10.2020Amână cauza la data de 22.10.2020, ora 12,oo, faţă de lipsa reprezentanţilor legali ai inculpatului minor R.I., pentru când aceştia se citează cu mandate de aducere şi cu men?iunea de a depune la dosarul cauzei dovezi din care să rezulte imposibilitatea prezentării în instanţă la prezentul termen de judecată.
Incheiere de sedinta din 15.10.2020Amână cauza la data de 15.10.2020, ora 12,oo faţă de lipsa intimaţilor condamnaţi R.I. şi P.I. şi a părinţilor acestora, pentru când se repetă procedura de citare şi se va emite un mandat de aducere pe numele intimaţilor condamnaţi R.I. şi P.I. şi a părinţilor acestora.
Incheiere de sedinta din 01.10.2020