R*** M****
ReclamantS* T***** C******** C** F***** S* B****** P*** R*********** L****
PârâtAdmite acţiunea formulată de către reclamantul R*** M**** în contradictoriu cu pârâta S.C. Tunele Construct Căi Ferate S.A. Braşov, şi în consecinţă: Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 2.649 lei, reprezentând salariile restante aferente lunilor aprilie şi mai 2012. Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 300 lei, reprezentând onorariu avocaţial. Cu drept de apel în termen 10 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Braşov. Pronunţată azi, 06.10.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei în conformitate cu prevederile art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă.
Hotarare 746/2020 din 06.10.2020Având nevoie de timp pentru deliberare, în conformitate cu dispoziţiile art. 396 alin. 1 Cod procedură civilă, instanţa va amâna pronunţarea la data de 06.10.2020, urmând ca aceasta să se realizeze în condiţiile art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.09.2020