I***** V*****
InculpatAdmite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava în dosar nr. 337/P/2020 din data de 09.11.2020 de prelungire a măsurii arestării preventive cu privire la inculpatul I***** V***** şi în consecinţă: În baza art. 236 Cod proc.pen. şi art. 234 Cod proc.pen. raportat la art. 202 alin. 1, 3 şi 4 lit. e) Cod proc.pen. şi art. 223 alin. 2 Cod proc.pen., dispune prelungirea măsurii arestării preventive dispusă prin Încheierea nr. 33/AUP din data de 17.10.2020 pronunţată de Judecătoria Suceava în dosarul nr. 8625/314/2020, faţă de inculpatul I***** V***** sub aspectul săvârşirii a două infrac?iuni de contrabandă, prev. ?i ped. de art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006, modificată prin OUG 54/2010 cu aplic. art. 38 alin. 1 C.pen., pentru o perioadă de 30 zile, începând cu data de 16.11.2020 până la data de 15.12.2020, inclusiv. În baza art. 242 alin. 2 Cod proc.pen. respinge cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu sau a controlului judiciar, formulată de inculpat prin apărători aleşi, ca neîntemeiată. În temeiul art. 275 alin. 3 Cod proc.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 12.11.2020
Incheiere masuri preventive faza de UP 42/2020 din 12.11.2020Amână pronun?area la data de 12.11.2020
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.11.2020