G**** R****** A******** S*
PârâtE** S****** D******
IntervenientS* D A*** X**** S**
ReclamantRespinge excepţia lipsei calităţii procesuale active, invocată de către pârâtă, ca neîntemeiată. Admite în parte acţiunea civilă formulată şi precizată de reclamanta S.C. D AUTO XPERT S.R.L., în contradictoriu cu pârâta G**** R****** A******** S* şi intervenientul forţat ENE STELUŢA DANIELA, având ca obiect pretenţii. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1077,71 lei reprezentând diferenţă de despăgubire (contravaloare de folosinţă) în dosarul de daună TM-10-00-007075-2019, precum si la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,2 % pe zi de întârziere, începând cu a unsprezecea zi de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri şi până la plata integrală a debitului. Stabileşte onorariul definitiv de curator la suma de 300 lei şi constată că a fost achitat de către reclamantă. Obligă pârâta la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1570,43 lei, din care suma de 80,43 lei reprezintă taxa judiciară de timbru, suma de 1190 lei reprezintă onorariu de avocat şi suma de 300 lei reprezintă onorariu curator. Respinge în rest cererea, ca neîntemeiată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel va fi depusă la Judecătoria Timi?oara. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 25.06.2021.
Hotarare 8525/2021 din 25.06.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 25.06.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 10.06.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 10.06.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 10.06.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 26.05.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 26.05.2021t: 26 mai 2021 ora 10:00 pentru studiul rap.de expertiza
Incheiere de sedinta din 14.04.2021t 14.04.2021 ora 10:00 pentru citarea expertului si efectuarea expertizei
Incheiere de sedinta din 03.02.2021t 03.02.2021 ora 10:00 pentru efectuare raport expertiza specialitatea auto
Incheiere de sedinta din 18.11.2020Amână judecarea cauzei la data de 18.11.2020, ora 10.00, pentru îndeplinirea procedurii de citare cu intervenientul forâat
Incheiere de sedinta din 23.09.2020Amână judecarea cauzei la data de 23.09.2020, ora 10.00, pentru îndeplinirea procedurii de citarea cu intervenientul forţat
Incheiere de sedinta din 17.06.2020În baza Decretului nr. 195/16.03.2020 al Preşedintelui României, privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României şi a dispoziţiilor art. 42 alin. 6 din Anexa 1 la Decret, precum şi raportat la Hotărârea Colegiului de Conducere a Curţii de Apel Timişoara nr. 8 din data de 18.03.2020, ia act de suspendarea de plin drept a judecării prezentei cauze pe durata stării de urgenţă. În temeiul dispoziţiilor art. 42 alin. 8 din Anexa 1 la Decretul nr. 195/16.03.2020 al Preşedintelui României, privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, după încetarea stării de urgenţă, judecarea prezentei cauze se va relua din oficiu, urmând ca în termen de 10 zile de la încetarea stării de urgenţă, instanţa să ia măsuri pentru fixarea termenului de judecată şi citarea părţilor.