Dosar 943/86/2020 din 12.03.2020

procedura insolvenţei


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 943/86/2020
Data dosar:
12.03.2020
Instanta:
Tribunalul Suceava
Departament:
Secţia a II-a civilă
Obiect:
procedura insolvenţei
Categorie:
Faliment
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 30.09.2022 la ora 09:00

    Complet: C3FF
  • Legea 85/2006 privind insolventa

    Respinge, ca nefondate, obiec?iunile împotriva raportului final formulate de creditorul DGRFP Ia?i - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava. Aprobă raportul lichidatorului judiciar Management Reorganizare Lichidare SPRL Ia?i. În temeiul art.174 din Legea privind procedura insolvenţei, dispune închiderea procedurii insolvenţei debitorului SC EXPLOPREST FOREST SRL. Dispune radierea debitorului din registrul comerţului. În temeiul art.180 din Legea privind procedura insolvenţei, descarcă lichidatorul judiciar de orice îndatoriri şi responsabilităţi cu privire la procedură, debitor şi averea lui, creditori, titulari de drepturi de preferinţă, acţionari sau asociaţi. În temeiul art.179 din Legea privind procedura insolvenţei, dispune notificarea prezentei sentinţe direcţiei teritoriale a finanţelor publice şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Suceava, pentru efectuarea menţiunii de radiere, precum şi publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă. În temeiul art.39 alin.4 din Legea nr.85/2014, aprobă onorariul practicianului în insolvenţă Management Reorganizare Lichidare SPRL Ia?i în cuantum de 5950 lei (cu TVA) şi cheltuielile de procedură în cuantum de 329,84 lei (cu TVA), din fondul de lichidare prevăzut la art. 39 alin. 4 din Legea nr. 85/2014. Executorie. Cu drept de apel care se depune la Tribunalul Suceava în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile art. 396 alin. (2) din Codul de procedură civilă, la data de 30.09.2020.

    Hotarare 246/2022 din 30.09.2022
  • Sedinta din data de 20.05.2022 la ora 09:00

    Complet: C3FF
  • Amână cauza

    Amână cauza pentru continuarea procedurii, în vederea soluţionării în mod definitiv a cererii de antrenare a răspunderii materiale formulată în cauză. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 20.05.2022.

    Incheiere de sedinta din 20.05.2022
  • Sedinta din data de 01.04.2022 la ora 09:00

    Complet: C3FF
  • Amână cauza

    În vederea acordarii unui termen în continuare, amână judecarea cauzei la data de 20.05.2022.

    Incheiere de sedinta din 01.04.2022
  • Sedinta din data de 04.02.2022 la ora 10:00

    Complet: C3FF
  • Amână cauza

    Prorogă discutarea obiecţiunilor la cererea cu propunerea de închidere şi a propunerii de închidere a procedurii de faliment, înregistrată sub nr. 13615/26.10.2021 după soluţionarea definitivă a cererii de antrenare a răspunderii materiale. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 01 aprilie 2022, ora 09:00, pentru când creditorii au termen în cunoştinţă conform art. 42 alin. 8 din Legea nr. 85/2014, iar practicianul în insolvenţă conform art. 229 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 4 februarie 2022.

    Incheiere de sedinta din 04.02.2022
  • Sedinta din data de 10.12.2021 la ora 10:00

    Complet: C3FF
  • Repus pe rol

    În temeiul art. 400 din Codul de procedură civilă, repune cauza pe rol. Stabileşte termen de judecată la data de 04.02.2022, pentru când vor fi citate părţile, prin intermediul Buletinului Procedurilor de Insolvenţă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile art. 396 alin. 2 din Codul de procedură civilă, la data de 08.12.2021.

    Incheiere de sedinta din 10.12.2021
  • Sedinta din data de 29.10.2021 la ora 10:00

    Complet: C3FF
  • Amână cauza

    Amână cauza pentru continuarea procedurii şi soluţionarea definitivă a cererii de atragere a răspunderii materiale. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 29.10.2021.

    Incheiere de sedinta din 29.10.2021
  • Sedinta din data de 10.09.2021 la ora 10:00

    Complet: C3FF
  • Amână cauza

    Pentru continuarea procedurii, amână judecarea cauzei la data de 29.10.2021.

    Incheiere de sedinta din 10.09.2021
  • Sedinta din data de 28.05.2021 la ora 10:00

    Complet: C3FF
  • Amână cauza

    Pentru continuarea procedurii, amână judecarea cauzei la data de 10.09.2021. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 28 mai 2021.

    Incheiere de sedinta din 28.05.2021
  • Sedinta din data de 26.03.2021 la ora 09:00

    Complet: C3FF
  • Legea 85/2006 privind insolventa

    Aprobă raportul administratorului judiciar Management Reorganizare Lichidare SPRL. În temeiul dispoziţiilor art.145 alin.1 lit.A pct.b din Legea nr.85/2014, dispune intrarea în faliment în procedura generală a debitorului SC EXPLOPREST FOREST SRL. În temeiul art.145 alin.2 din Legea nr.85/2014, desemnează lichidator judiciar provizoriu pe practicianul în insolvenţă Management Reorganizare Lichidare SPRL care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art.25 din Legea nr.85/2014, cu un onorariu provizoriu în cuantum de 1.500 lei. Pune în vedere ca la prima adunare generală a creditorilor să supună spre aprobare confirmarea sa şi onorariul provizoriu. În temeiul art.145 alin.2 din Legea nr.85/2014, dispune dizolvarea societăţii debitoare. Fixează termen maxim de predare a gestiunii către lichidator, împreună cu lista actelor şi operaţiunilor efectuate după deschiderea procedurii, în termen de 5 zile de la notificare. Dispune notificarea deschiderii procedurii de faliment debitorului, creditorilor şi Oficiului registrului comerţului de pe lângă Tribunalul Suceava pentru efectuarea menţiunii, precum şi publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă. Fixează termenul limită pentru depunerea cererilor creanţelor născute în cursul procedurii la 07.05.2021. Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor născute în cursul procedurii, întocmirea şi publicarea tabelului suplimentar al creanţelor la 03.06.2021.Fixează termenul pentru depunerea contestaţiilor la creanţele născute în cursul procedurii la 10.06.2021. Fixează termenul limită pentru întocmirea şi afişarea tabelului definitiv consolidat al creanţelor la 30.06.2021. În temeiul art.151 din Legea nr.85/2014, dispune sigilarea bunurilor din averea debitorului şi îndeplinirea celorlalte operaţiuni de lichidare. Fixează termen pentru continuarea procedurii la 28.05.2021, ora 10:00 C3FF. Executorie. Cu drept de apel în termen de 7 de zile de la comunicare, cererea de apel depunându-se la Tribunalul Suceava. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei conform art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă, astăzi, 26.03.2021.

    Hotarare intermediara 148/2021 din 26.03.2021
  • Sedinta din data de 12.03.2021 la ora 10:00

    Complet: C3FF
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la 26.03.2021. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei conform art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 12.03.2021.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.03.2021
  • Sedinta din data de 12.02.2021 la ora 10:00

    Complet: C3FF
  • Amână cauza

    Amână cauza pentru a se cita creditorii prin BPI, cu menţiunea că la termenul următor se pune în discuţie cererea de intrare în faliment. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 februarie 2021.

    Incheiere de sedinta din 12.02.2021
  • Sedinta din data de 14.12.2020 la ora 09:00

    Complet: C3FF
  • Legea 85/2006 privind insolventa

    Respinge propunerea de intrare în faliment în procedura simplificată a debitoarei Exploprest Forest SRL, ca neîntemeiată. Fixează termen pentru continuarea procedurii la data de 12.02.2021, ora 10.00, pentru când i se va pune în vedere administratorului judiciar să procedeze la întocmirea actelor specifice procedurii în conformitate cu stadiul procedurii, respectiv, dacă înţelege să solicite deschiderea procedurii de faliment să procedeze la întocmirea unui raport cu luarea în considerare a stadiului procedurii şi a dispoziţiilor art.145 alin.1 din Legea nr.85/2014. Cu drept de apel în termen de 7 de zile de la comunicare, cererea de apel depunându-se la Tribunalul Suceava. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, conform art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă, azi, 14.12.2020.

    Hotarare intermediara 471/2020 din 14.12.2020
  • Sedinta din data de 04.12.2020 la ora 09:00

    Complet: C3FF
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la 14.12.2020. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei conform art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 04.12.2020.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.12.2020
  • Sedinta din data de 20.10.2020 la ora 09:00

    Complet: C3FF
  • Termen intermediar

    Admite sesizarea din oficiu privind îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinţei civile nr. 316 din data de 25.09.2020 pronunţată de Tribunalul Suceava – Secţia a II-a civilă, în dosar nr. 943/86/2020. Dispune îndreptarea erorii materiale cuprinsă în dispozitivul sentinţei civile nr. 316 din data de 25.09.2020 pronunţată de Tribunalul Suceava – Secţia a II-a civilă, în dosar nr. 943/86/2020, în sensul de a se menţiona în mod corect denumirea debitoarei împotriva căreia s-a dispus deschiderea procedurii, respectiv „În temeiul art.72 din Legea privind procedura insolvenţei, dispune deschiderea procedurii generale de insolvenţă împotriva debitorului SC Exploprest Forest SRL”. Definitivă. Dată în şedinţa camerei de consiliu. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei conform art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă, astăzi, 20.10.2020.

    Incheiere indreptare eroare materiala din 20.10.2020
  • Sedinta din data de 25.09.2020 la ora 10:00

    Complet: C3FF
  • Legea 85/2006 privind insolventa

    Admite cererea formulată de creditorul Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava. În temeiul art.72 din Legea privind procedura insolvenţei, dispune deschiderea procedurii generale de insolvenţă împotriva debitorului SC Explorest Forest SRL. În temeiul art.73 din Legea privind procedura insolvenţei, desemnează în calitate de administrator judiciar provizoriu pe practicianul în insolvenţă Management Reorganizare Lichidare SPRL Iaşi, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 64 din lege, cu un onorariu provizoriu în cuantum de 2.000 lei. Dă dispoziţie tuturor băncilor la care debitorul are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără a avea, în prealabil, avizul administratorului judiciar, acordat în conformitate cu prevederile art.5 pct.66 din Legea nr.85/2014, obligaţia de notificare revenind administratorului judiciar. Stabileşte în sarcina debitorului obligaţia de a depune la dosarul cauzei actele şi informaţiile prevăzute de art.67 alin.1 din Legea nr.85/2014, în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii. Stabileşte în sarcina debitorului obligaţia de a pune la dispoziţia administratorului judiciar toate documentele informaţiile cerute cu privire la activitatea ?i averea debitorului, precum şi lista cuprinzând părţile efectuate în ultimele 6 luni anterioare deschiderii procedurii şi transferurilor patrimoniale efectuate în cei 2 ani anteriori deschiderii procedurii. Dispune ca administratorul judiciar să efectueze, în termen de 60 de zile de la data deschiderii procedurii, inventarierea bunurilor din averea debitorului, luând măsuri pentru îndeplinirea, acolo unde este cazul, a formalită?ilor de publicitate prevăzute de art.101 alin.2 din Legea nr.85/2014. În temeiul art.92 din Legea nr.85/2014 dispune ca administratorul judiciar să întocmească şi să prezinte în termen de maximum 20 de zile de la data desemnării sale, un raport prin care să propună fie continuarea perioadei de observaţie din procedura generală, fie intrarea în procedura simplificată, cu obligaţia de a notifica creditorii şi debitorul în cazul formulării unei propuneri de trecere a debitorului în faliment în procedura simplificată. Stabileşte în sarcina administratorului judiciar obligaţia de a depune la dosar un raport asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia stării de insolvenţă a debitorului, cu menţionarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă, conform prevederilor art. 97 din Legea nr. 85/2014, până la data de 04.11.2020. Fixează termenul limită pentru depunerea creanţelor la 09.11.2020. Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor la 27.11.2020. Fixează termenul pentru afişarea tabelului definitiv al creanţelor la 21.12.2020. Fixează şedinţa adunării creditorilor la data de 02.12.2020, ora 10:00, la sediul administratorului judiciar şi convoacă creditorii debitorului, prilej cu care se va pune în discuţie confirmarea numirii acestuia şi onorariul provizoriu. Dispune trimiterea, de îndată si, în orice caz, cu cel pu?in 10 zile înainte de împlinirea termenului-limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a crean?elor, a notificărilor arătate mai sus către toţi creditorii, de către administratorul judiciar numit în prezenta cauză. În temeiul art.76 din Legea nr.85/2014, dispune comunicarea sentinţei de deschidere a procedurii către judecătoria în a cărei circumscripţie teritorială se află sediul debitorului declarat la registrul comerţului, precum şi tuturor băncilor unde debitorul are deschise conturi.. În temeiul art.99 din Legea nr.85/2014, dispune trimiterea de către administratorul judiciar, potrivit prevederilor Codului de procedură civilă, a notificării deschiderii procedurii către debitor, asociaţi, acţionari, creditori şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Suceava în vederea efectuării menţiunii corespunzătoare, precum ?i publicarea acesteia în Buletinul procedurilor de insolvenţă ?i într-un ziar de largă circula?ie. Dispune indisponibilizarea părţilor sociale în registrul special de evidenţă. În temeiul art.39 din Legea privind procedura insolvenţei, dispune deschiderea de către debitor a unui cont bancar, din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de două zile de la notificarea deschiderii procedurii. În caz de neîndeplinire a atribuţiei, contul va fi deschis de către administratorul judiciar. Eventualele disponibilităţi băneşti vor fi păstrate într-un cont special de depozit bancar. Dispune, în sarcina administratorului judiciar, obligaţia de a depune rapoarte privind modul de îndeplinire a atribuţiilor sale, cu indicarea, dacă este cazul, a stadiului efectuării inventarierii, cu justificarea cheltuielilor, cu arătarea onorariului încasat ?i a modalită?ii de calcul al acestuia, la fiecare termen de continuare a procedurii, potrivit art.59 alin.1 din Legea nr.85/2014. Fixează termen pentru continuarea procedurii la 04.12.2020, ora 9:00 C3FF. Executorie. Cu drept de apel care se depune la Tribunalul Suceava în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei conform art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă,astăzi, azi, 25.09.2020.

    Hotarare intermediara 316/2020 din 25.09.2020
  • Sedinta din data de 24.07.2020 la ora 09:00

    Complet: C3FF
  • Amână cauza

    Verificarea în baza de date a ONRC, a adresei debitorului. Atrage atenţia agentului poştal să îndeplinească corect procedura de citare, sub sancţiunea amendării în temeiul disp. art.187 alin.2 lit.h Cod procedră civilă. Acordă termen la data de 25 septembrie 2020, la C3FF, ora 10:00, pentru când vor fi citate părţile, debitoarea şi la adresele asociaţilor unici prevăzuţi în extrasul ONRC. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 24 iulie 2020.

    Incheiere de sedinta din 24.07.2020

Flux dosar


Actualizare GRPD