Dosar 9447/288/2020 din 02.10.2020

reexaminarea sanctiunii contraventionale


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 9447/288/2020
Data dosar:
02.10.2020
Instanta:
Judecătoria Râmnicu Vâlcea
Departament:
CIVILA
Obiect:
reexaminarea sanctiunii contraventionale
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 30.10.2020 la ora 09:00

    Complet: Civ C18
  • Admite cererea

    Admite sesizarea formulată de petentul MUNICIPIUL RÂMNICU VÂLCEA, în contradictoriu cu intimatul B****** C********* C*****. Dispune înlocuirea sancţiunii amenzii contravenţionale în cuantum de 585 de lei aplicată intimatului prin procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria CP nr. 8795453/07.02.2015, cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii, pe o durată de 42 de ore. Activitatea urmează a fi prestată conform dispoziţiilor art. 3 din O.G. nr. 55/2002 în locurile prevăzute de art. 2 din O.G. nr. 55/2002, stabilite prin hotărâre de către Consiliul Local al Municipiului Râmnicu Vâlcea. Cu drept de a formula cerere de apel, care se depune la Judecătoria Râmnicu Vâlcea, în termen de 30 zile de la comunicarea hotărârii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 30.10.2020.

    Hotarare 4731/2020 din 30.10.2020

Flux dosar


Actualizare GRPD