S* A******* S**
ReclamantS* E****** R****** A******** R********** S*
PârâtC******** G******
ReclamantC***** N******
IntervenientAdmite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul ***, prin mandatar ***, în contradictoriu cu pârâta *** şi intervenientul forţat ***. Obligă pârâta să plătească reclamantului ***în contul bancar ***, aparţinând mandatarului ***., suma de 1266, 29 lei, reprezentând diferenţă de despăgubire, la care se adaugă penalităţi de 0,2% pe zi de întârziere, de la data introducerii cererii de chemare în judecată (18.05.2020) şi până la data plăţii efective a debitului principal. Obligă pârâta să plătească reclamantului ***, prin mandatar ***., suma de 1094 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Constanţa, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 22.09.2021.
Hotarare 10202/2021 din 22.09.2021Amână pronunţarea la data de 22.09.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 07.09.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.09.2021pentru a se cita intervenientul forţat
Incheiere de sedinta din 27.04.2021pentru a se depune dosarul de dauna
Incheiere de sedinta din 16.02.2021pentru a se depune relatii
Incheiere de sedinta din 24.11.2020pentru a se depune relatii
Incheiere de sedinta din 29.09.2020