I************ L*** -**** R***********
ReclamantP********* S*****
PârâtAdmite, în parte, acţiunea formulată de reclamanta INVESTCAPITAL Ltd, cu sediul în The Hub, Triq Sant’andrija, Sgn 1612 San Gwann, CUI LU23680666 şi sediul procesual ales la KRUK România S.R.L din Târgovişte, bulevardul Independenţei, nr. 2C, judeţul Dâmboviţa, în contradictoriu cu pârâtul Perhinschi Ştefan. Obligă pârâtul la plata sumei de 1.272,03 lei către reclamantă, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate şi neachitate. Respinge în rest cererea ca neîntemeiată. Obligă pârâtul la plata sumei de 50 lei către reclamantă, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în taxă judiciară de timbru. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria Suceava. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 28.09.2021.
Hotarare 3853/2021 din 28.09.2021Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 28.09.2021, ora 09:00, pentru când reclamanta are termen în cunoştinţă. Se va cita pârâtul cu o copie a adresei depuse de către reclamantă la dosar şi o copie a cererii precizatoare (f.106 ds.). I se va pune în vedere pârâtului faptul că până la termenul acordat are posibilitatea de a contacta reclamanta pentru a stabili soluţionarea amiabilă a litigiului, după acest termen instanţa va continua judecata potrivit procedurii speciale. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29.06.2021.
Incheiere de sedinta din 29.06.2021Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 29.06.2021, ora 10:00, pentru când se vor cita părţile. Reclamanta se va cita cu menţiunea că are posibilitatea aplicării în cauză a procedurii de drept comun, respectiv a încheierii unei tranzacţii în acord cu art. 438 C.p.c. şi urm. şi art. 2267 C.civ. şi urm. Pârâtul se va cita cu menţiunea că are posibilitatea de a contacta reclamanta şi de a soluţiona litigiul în mod amiabil, respectiv prin încheierea unei tranzacţii. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11.05.2021.
Incheiere de sedinta din 11.05.2021Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 11.05.2021, ora 10:00, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Emiterea unei adrese către reclamantă prin care pune acesteia în vedere posibilitatea încheierii unei tranzac?ii, având în vedere pozi?ia procesuală a pârâtului. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16.03.2021.
Incheiere de sedinta din 16.03.2021