C***** A******* - P*** P*****
PetentO****** M**********
IntimatO****** M********** - p*** c****** s****** C********** G*****
IntimatAdmite excepţia conexităţii şi dispune conexarea prezentei cauzei la dosarul nr. 8899/314/2020, ordinea 31 din şedinţa de astăzi. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13.01.2022.
Incheiere de sedinta din 13.01.2022În temeiul art. 167 din Cod proc. civ., dispune citarea intimatului prin publicitate, sens în care numeşte, prin tragere la sorţi, în calitate de curator special pentru intimat, pe domnul avocat Crăciunescu George. Stabileşte onorariul provizoriu al curatorului special la suma de 250 de lei. Efectuarea unei adrese către Baroul Suceava cu menţiunea că a fost desemnat curator special domnul avocat Crăciunescu George şi cu menţiunea ca acesta să pregătească apărarea intimatului pentru următorul termen, sub rezerva achitării onorariului provizoriu de către petentă. Citarea petentei cu menţiunea de a face dovada achitării onorariului provizoriu stabilit pentru curatorul special numit pentru intimat, până la termenul următor, sub sancţiunea suspendării judecării cauzei. Amână judecarea cauzei la data de 13.01.2022, ora 11:00. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 1.10.2021.
Incheiere de sedinta din 01.10.2021Refacerea procedurii cu intimatul pentru următorul termen. Revenirea cu adresă către petentă în sensul indicat la termenul anterior, cu solicitarea de a efectua o anchetă socială la domiciliul intimatului pentru a preciza dacă acesta locuie?te efectiv acolo sau, în caz contrar, unde locuie?te. Amână judecarea cauzei la data de 1.10.2021, ora 11:00. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21.05.2021.
Incheiere de sedinta din 21.05.2021Citarea petentei pentru următorul termen, cu solicitarea de a efectua o anchetă socială la domiciliul intimatului pentru a preciza dacă acesta locuie?te efectiv acolo, în caz contrar, unde locuie?te. Amână judecarea cauzei la data de 21.05.2021, ora 13:30. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9.04.2021.
Incheiere de sedinta din 09.04.2021Faţă de lipsa părţii, amână judecarea cauzei la data de 09.04.2021.
Incheiere de sedinta din 19.02.2021