P**** C******
InculpatÎn baza art. 346 alin. (2) CPP constată legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în dosarul nr. 311/P/2020 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău , privind pe inculpatul P. C., pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, faptă prevăzută de art. 336 alin. 1 C. pen. Dispune începerea judecătii . Cu drept de contestaţie in termen de 3 zile de la comunicare . Pronunţată în cameră de consiliu azi 16-11-2020
Incheierefinalacamerapreliminara1360/2020 din 16.11.2020Respinge cererea inculpatului P. C., de prelungire a dreptului de a conduce. În temeiul art. 4 al. 6 din Legea nr. 55/2020, coroborat cu art. 1 din HG nr. 394/2020, art. 1 din HG nr. 476/2020, art. 1 din HG nr. 553/2020, art. 1 din HG nr. 668/2020, art. 1 din HG nr. 782/2020 şi art. 1 din HG nr. 856/2020, constată menţinută de drept valabilitatea dreptului de circulaţie al inculpatului P. C. pe toată perioada stării de alertă, precum şi pentru o perioadă de 10 zile de la încetarea acestei stări. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27.10.2020.
Incheiere de sedinta din 27.10.2020În temeiul art. 111 alin. 6 din OUG 195/2002, dispune prelungirea pentru 30 zile a dreptului de circulaţie a inculpatului, începând cu data de 22.09.2020, dar nu mai târziu de rămânerea definitivă a hotărârii asupra fondului cauzei. În temeiul art. 111 alin. 6 din OUG 195/2002, modul de soluţionare a cererii de prelungire a dreptului de circulaţie se va comunica Poliţiei Municipiului Bacău - Biroul Rutier. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă din camera de consiliu astăzi, 22.09.2020.
Incheiere de sedinta din 22.09.2020