S**** S****
InculpatÎn baza art. 396 alin. 4 C. proc. Pen. raportat la art. 83 C. pen. şi art. 396 alin.10 C. proc. Pen., stabileşte în sarcina inculpatului S**** S****, pedeapsa închisorii de 10 luni, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influen?a alcoolului, prevăzută de art. 336 alin. 1 C. pen. În baza art. 83 C. pen., amână aplicarea pedepsei astfel stabilită, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani stabilit în condiţiile art. 84 C. pen., ce urmează a se calcula de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 85, alin. 1 C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Iaşi, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 85 alin.2 C. pen., impune inculpatului să nu conducă autovehicule pentru care este necesar permisul de conducere, pe durata termenului de supraveghere. În temeiul art. 86, alin. 1 C. pen., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin.1 lit. c) – e) se comunică Serviciului de Probaţiune Iaşi. În temeiul art. 90 alin. 1 C. pen., inculpatului nu i se mai aplică pedeapsa şi nu este supus niciunei decăderi, interdicţii sau incapacităţi ce ar putea decurge din infracţiunea săvârşita, dacă nu a săvârşit din nou o infracţiune până la expirarea termenului de supraveghere, nu s-a dispus revocarea amânării şi nu s-a descoperit o cauză de anulare. Potrivit art. 404 alin. 3 C. proc. Pen., atrage atenţia asupra dispoziţiilor art. 88 C. pen., în sensul revocării amânării aplicării pedepsei în cazul nerespectării cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere impuse ori în cazul săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În baza art. 109 Cod penal obligă inculpatul la tratament medical, potrivit raportului de expertiză medico-legală nr. 20408/22.11.2019 (f.27-28 d.u.p.). Constată că inculpatul a fost internat în perioada 19.11.2019-21.11.2019. În temeiul art. 274 alin. 1 C. proc. Pen., obligă pe inculpat la plata către stat a sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12.11.2020.
Hotarare 2528/2020 din 12.11.2020Stabileşte termen pentru pronunţare la data de 12.11.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.10.2020