D********* M******
InculpatÎn temeiul art. 396 alin.2 şi 10 Cod de procedură penală condamnă pe inculpatul Dumitra?cu Mihăi?ă, la pedeapsa de 9 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere prevăzută ?i pedepsită de art. 335 alin. 1 Cod penal. În temeiul art. 396 alin.2 şi 10 Cod de procedură penală condamnă pe inculpatul Dumitra?cu Mihăi?ă, la pedeapsa de 9 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, prevăzute de art. 336 alin.1 Cod penal. În temeiul art. 38 alin 2 Cod Penal constată că infracţiunile au fost săvârşite în concurs formal. În baza art. 38 alin. (2) Cod penal raportat la art. 39 alin. (1) lit. c) Cod penal contopeşte pedepsele dispuse, aplică pedeapsa de 9 luni pe care o sporeşte cu o treime din cuantumul celeilalte pedepse (spor fix şi obligatoriu) urmând ca inculpatul DUMITRA?CU MIHĂI?Ă să execute în final pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare. În baza art. 91 Cod penal dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicate inculpatului pe un termen de supraveghere de 2 ani, stabilit conform art. 92 alin.(1) Cod penal . În baza art. 93 alin.1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, obligă pe inculpat să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune Mehedinţi; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 al. 3 lit. Cod Penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Drobeta-Turnu Severin sau Inspectoratului Şcolar Judeţean Mehedinţi, pe o perioadă de 80 (optzeci) de zile lucrătoare. În baza art. 404 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 96 Cod penal privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 274 alin. 1 Cod de procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 1200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului, din care suma de 200 lei aferentă fazei de urmărire penală şi suma de 1000 de lei aferentă fazei de cameră preliminară si fazei de judecată. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii, conform art. 408 alin 1 Cod de procedură penală raportat la art. 410 alin.1 Cod de procedură penală. Pronunţată, astăzi, data de 05.10.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 405 alin.2 Cod de procedură penală raportat la art. 405 alin 1 din Cod de procedură penală modificat prin Lg 130/2021.
Hotarare 1324/2021 din 05.10.2021Stabileşte deliberarea, redactarea şi pronunţarea la data de 05.10.2021, iar soluţia se va pronunţa prin punerea acesteia la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 405 alin 1 din C.pr.pen. modificat prin Lg 130/2021 rap la art.391 alin 1 C.pr.pen. modificat prin Lg nr.130/2021. Pronunţată, astăzi, data de 14.09.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 405 alin.2 rap la art. 405 alin 1 din C.pr.pen modificat prin Lg 130/2021.
Incheiere de sedinta din 14.09.2021se citează inculpatul prin afişare la uşa instanţei. Se emite adresă pentru verificări DEPABD.Emite mandat pe numele inculpatului şi pentru următorul termen. Scurtează termenul de înmânare a citaţiei la o zi.
Incheiere de sedinta din 22.06.2021Admite cererea reprezentantului Ministerului Public. Emite mandat de aducere pe numele inculpatului la ambele adrese. Citează inculpatul şi prin afişare la sediul instanţei.
Incheiere de sedinta din 18.05.2021Dispune emiterea unei adrese către IPJ Mehedinţi pentru a comunica o fişă de cazier, emiterea unui mandat de aducere pe numele inculpatei la ambele adrese.
Incheiere de sedinta din 20.04.2021