M****** P*** A*****
ReclamantG********* I***
PârâtAdmite acţiunea civilă formulată de reclamantul M****** P*** A*****, în contradictoriu cu pârâtul Gîrliştean Ioan, având ca obiect obligaţie de a face şi, în consecinţă: Obligă pârâtul, iar în caz de refuz al acestuia autorizează reclamantul, la efectuarea formalităţilor necesare pentru radierea din circulaţie de pe numele reclamantului a autovehiculului marca Opel Corsa, cu număr de înmatriculare AR-10-FUH, nr. identificare W0L0SBF08Y6005052, din evidenţele Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Arad din cadrul Instituţiei Prefectului Arad, în temeiul prezentei hotărâri, fără îndeplinirea altor formalităţi. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Arad. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, azi 26 iunie 2020.
Hotarare 1866/2020 din 26.06.2020Suspendat de drept în baza Decretului nr. 195/2020 privind starea de urgenţă
Rezolutie din 24.04.2020În temeiul art. 107 alin 3 din ROI trimite dosarul completului C31 care a luat act de renunţarea la judecată în dosarul cu nr. 9600/55/2018 având acleaşi părţi şi acelaşi obiect.
Rezolutietrimiterecompletinitial din 27.01.2020