D******* R*** M*****
ReclamantE******** G**** S**
PârâtÎn baza art. 406 din Codul de procedură civilă, instanţa ia act de renunţarea reclamantei la judecarea cererii de modificare a acţiunii formulată împotriva pârâtei. Admite acţiunea civilă formulată de către reclamanta D******* R*** M*****, domiciliul procesual ales la Cabinet Individual Avocat – Doczy R.Eva, Miercurea Ciuc, Bd. Frăţiei, nr. 2, sc. D, ap. 9, jud. Harghita, în contradictoriu cu pârâta S.C. EUROLIZOR GROUP S.R.L., cu sediul în Gheorgheni, Cart. Florilor, nr. 45, sc. I, ap. 9, jud. Harghita şi, în consecinţă: Dispune anularea referatului privind abaterea disciplinară, întocmit de pârâtă pe seama reclamantei. În baza prevederilor art. 80, alin. 3 din Codul muncii, instanţa constată încetat de drept contractul individual de muncă al reclamantei, la data rămânerii definitive şi irevocabile a prezentei hotărâri judecătoreşti. În baza prevederilor art. 80, alin. 1 din Codul muncii, instanţa obligă pârâta să plătească reclamantei, o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat susnumita, până la încetarea de drept a contractului individual de muncă. Respinge cererea reclamantei de obligarea a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Executorie Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Harghita. Pronunţată în data de 04.02.2021, în condiţiile prevederilor art. 396, alin 2, Cod proc. civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 103/2021 din 04.02.2021amână pronunţarea la data de 04 februarie 2021
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.01.2021