A**** I***
InculpatCondamnă inculpatul A. I, , pentru săvârşirea infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului, prevăzută de art. 336 al. 1 C. pen., cu aplicarea art. 396 al. 10 C. pr. pen., la pedeapsa de 8 luni închisoare. În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen. În baza art. 93 al. 1 C. pen., obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bacău, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 al. 2 lit. b C. pen., impune inculpatului să execute obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probaţiune, sau în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 al. 3 C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Comunei Roşiori sau al Primăriei Municipiului Bacău, pe o durată de 60 de zile, în afară de situaţia în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. În baza art. 91 al. 4 C. pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. În temeiul art. 274 al. 1 C. pr. pen., obligă inculpatul la plata sumei de 530 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care 380 lei către Ministerul Public şi 150 lei către Ministerul Justiţiei. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 07.04.2021.
Hotarare 615/2021 din 07.04.2021STABILEŞTE PRONUNŢAREA LA DATA DE 07.04.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.03.2021AMÂNĂ JUDECAREA CAUZEI LA DATA DE 25.03.2021, ORA 10.00, PENTRU A DA POSIBILITATEA INCULPATULUI DE A DEPUNE ÎNSCRISURI ÎN CIRCUMSTANŢIERE.
Incheiere de sedinta din 25.02.2021