S* C******* D* A** T******************* S*
ReclamantD****** I**
PârâtAdmite cererea formulată de reclamanta S.C. Compania de Apă Târgovişte – Dâmboviţa S.A împotriva pârâtului D****** I**. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 135,02 lei reprezintând debit principal şi suma de 64,46 lei reprezintă penalităţi de întârziere, potrivit facturilor emise în perioada 31.01.2018-31.10.2020. Dispune debranşarea pârâtului de la reţeaua de apă şi canalizare şi obligă pârâtul să permită accesul reprezentaţilor reclamantei în incinta proprietăţii sale, în vederea aducerii la îndeplinire a măsurii debranşării. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 60 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea pentru exercitarea căii de atac se va depune la Judecătoria Târgovişte. Pronunţată astăzi, 09.04.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 1389/2021 din 09.04.2021Amână pronunţarea asupra cauzei la data de 09.04.2021. Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 26.03.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 26.03.2021