B**** C*****
InculpatÎn temeiul art. 335, alin.1 din Codul penal raportat la art. 375 şi art. 396 alin. 10 din Codul de procedură penală, Condamnă pe inculpatul B**** C*****, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art.335, alin.1 Cod penal, la pedeapsa închisorii de 1 an. În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi i) C. pen. interzice inculpatului B**** C***** ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a conduce autovehicule, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a).b) şi i) C. pen interzice inculpatului B**** C***** ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a conduce autovehicule de la momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată. În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate de 1 an de închisoare şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen, ce se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri judecătoreşti. În baza art. 93 alin. (1) C. pen. obligă pe inculpatul B**** C***** ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Dâmboviţa, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. a ?i b C. pen. impune inculpatului B**** C***** să execute următoarele obligaţii: -să urmeze un curs de pregătire şcolară sau de calificare profesională. -să frecventeze două programe de reintegrare socială derulate de serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul B**** C***** va presta o munca neremunerata in folosul comunităţii pe o perioada de 90 zile, în una din următoarele instituţii: Primăria Potlogi sau ?coala Gimnazială Potlogi. În baza art. 91 alin. (4) C. pen rap la art. 404 alin. 2 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului B**** C***** asupra disp. art. 96 alin. 1 Cod penal privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere Dispune comunicarea hotărârii după rămânerea definitivă către IPJ Dâmboviţa în vederea aplicării dispoziţiilor art. 114 alin. 1 lit. b din OUG 195/2002. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obligă pe inculpatul B**** C***** la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la de la comunicarea minutei, conform art. 410 Cod procedură penală. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 17.07.2020.
Hotarare 88/2020 din 17.07.2020Stabileşte deliberarea si pronunţarea la data de 17.07.2020. Pronunţata in şedinţa publica, azi 14.07.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 14.07.2020Stabileşte deliberarea si pronunţarea la data de 14.07.2020. Pronunţata in şedinţa publica, azi 30.06.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 30.06.2020