N*** A********
InculpatB******* N*******
Parte vătămatăÎn baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul 707/P/2019 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Videle privind pe inculpatul N*** A********, trimis în judecată în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunii de încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecţie a măsurilor dispuse prin ordinul de protecţie prev. şi ped. de art. 32 alin. (1) din Legea 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul N*** A********. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Dată în camera de consiliu, azi, 17.07.2020.
Incheiere finala dezinvestire 308/2020 din 17.07.2020