M******* M******
ReclamantS********* N******** D* T******** F******* D* C******* C** C******* S* - S******** R******** D* T******** F******* D* C******* B*****
PârâtAdmite acţiunea civilă formulată de reclamanta M.M. în contradictoriu cu pârâta Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători „CFR Călători” S.A. – Sucursala Regională de Transport Feroviar de Călători Braşov (cu datele de identificare). Anulează decizia nr. BV1/166/10.03.2020 emisă de pârâtă. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 1500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Executorie. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Tribunalul Mureş. Pronunţată azi, 9 martie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei. Opinie separată, în sensul respingerii acţiunii.
Opinieseparata din 09.03.2021Având nevoie de timp pentru a delibera, va amâna pronuntarea pentru data de 9 martie 2021, solutia urmând a fi pusă la dispozitia părtilor prin intermediul grefei instantei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 03.03.2021Având nevoie de timp pentru a delibera, va amâna pronuntarea pentru data de 3 martie 2021, solutia urmând a fi pusă la dispozitia părtilor prin intermediul grefei instantei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 23.02.2021Având nevoie de timp pentru a delibera, va amâna pronuntarea pentru data de 23 februarie 2021, solutia urmând a fi pusă la dispozitia părtilor prin intermediul grefei instantei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 17.02.2021Având nevoie de timp pentru a delibera, va amâna pronun?area pentru data de 17 februarie 2021, solu?ia urmând a fi pusă la dispozi?ia păr?ilor prin intermediul grefei instan?ei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 04.02.2021Pentru a da posibilitatea părţilor să depună la dosar concluzii scrise, instanţa amână pronun?area pentru data de 4 februarie 2021, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.01.2021Acorda un nou termen de judecata pentru a da posibilitatea reclamantei sa studieze înscrisurile comunicate la dosar.
Incheiere de sedinta din 25.11.2020Amânarea cauzei în vederea emiterii unei adrese către pârâtă
Incheiere de sedinta din 08.10.2020