P***** D****** M****
ReclamantS********* C********** M************** M****** S*** P*** P********* R***** I***
PârâtC*** J******** D* P***** S******
PârâtAdmite, în parte, acţiunea formulată de reclamanta P***** D****** M****. Obligă pârâta Societatea Cooperativa Meşteşugărească Moldova SCM, la plata către reclamantă a sumei de 28.771 lei, reprezentând diferenţa dintre salariul de bază lunar brut stabilit prin convenţia individuală de muncă nr.5/01.09.2011, astfel cum a fost modificată prin acte adiţionale, şi salariul de bază brut lunar efectiv plătit acesteia în perioada februarie 2017-februarie 2020. Obligă pârâta să vireze la bugetul asigurărilor sociale de stat, suma de 18.162 lei, cu titlu de contribuţie de asigurări sociale, aferentă drepturilor salariale plătite reclamantei potrivit alineatului precedent. Respinge restul pretenţiilor, ca nefondate. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 2.000 lei, reprezentând onorariu de avocat, acordat parţial. Executorie de drept. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Suceava-Arhiva Secţiei I Civilă. Pronunţată azi, 09.12.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 2398/2021 din 09.12.2021Amână pronunţarea la data de 09.12.2021, urmând ca pronunţarea să fie făcută prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile art. 396 alin. (2) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 02.12.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 02.12.2021Amână pronunţarea la data de 02.12.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18.11.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.11.2021lipsă raport expertiză
Incheiere de sedinta din 25.03.2021